Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul care schimbă Constituția Federației Ruse, după aprobarea printr-un vot popular a unui pachet cuprinzător de amendamente constituționale care, printre altele, îi deschid liderului de la Kremlin calea pentru a rămâne la putere până în 2036. Potrivit decretului, semnat pe 3 iulie, modificările vor intra în vigoare astăzi, 4 iulie. Putin a semnat decretul la câteva ore după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat rezultatele finale ale votului național organizat în perioada 25 iunie-1 iulie. Kremlinul a salutat victoria în această consultare populară în care aproape 78 la sută dintre ruși au aprobat pachetul de peste 200 de modificări ale Constituției drept „un referendum triumfal de încredere în președintele Vladimir Putin”. Au fost relatate nereguli masive la unele secții de votare și intimidare a activiștilor și jurnaliștilor care au dorit să monitorizeze votul. Critici ai politicii Kremlinului – atît din Rusia, cît și din Occident - au cerut investigarea fraudelor și și-au exprimat îngrijorările legate de posibilitatea ca fostul ofițer KGB, Vladimir Putin să rămînă la putere pe viață.