Consumatorii își vor putea alege singuri furnizorul de gaze naturale | Amendă de 25.000 de lei pentru instigare la ură față de ucraineni

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Japonia va oferi un credit preferențial R. Moldova de peste 90 de milioane de euro, informează Ziarul de Gardă. Mijloacele financiare sunt oferite pentru acoperirea deficitului bugetar, precum și pentru a sprijini reformele din R. Moldova. În mod special, acestea vizează redresarea economică, îmbunătățirea sistemului medical și a domeniului de afaceri, se spune într-un comunicat al Parlamentului.
  • Moldovenii își vor putea alege singuri furnizorul de gaze naturale, notează newsmaker.md. Un proiect de lege în acest sens, care vine să reglementeze asigurarea separării și certificării operatorilor de transport al gazelor naturale, a fost votat în plenul Parlamentului, la propunerea Guvernului, de 54 de deputați. Consumatorii își vor putea alege furnizorul de gaze singuri, așa cum aleg, de exemplu, furnizorul serviciilor de internet ori a altor servicii, se subliniază în articolul Newsmaker.
  • Cetățenii UE se vor putea angaja în Republica Moldova în lipsa unui permis de muncă, scrie TVR Moldova. Un proiect de modificare a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova a fost votat în a doua lectură de 55 de deputați. Potrivit autorilor, modificările legislative au scopul de a combate lipsa forței de muncă și de a face R. Moldova mai atractivă pentru cetățenii străini. Totodată, liberalizarea accesului la muncă pentru persoanele din țările membre UE corespunde planului de măsuri necesare de implementat după obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, se menționează în articol, Guvernul va aproba o listă de țări pentru care se va oferi aceleași facilități.
  • Agenția de presă „IPNscrie că politica fiscală pentru anul 2024 a fost votată în a doua lectură. Reporterii notează că începând cu anul viitor întreprinderile vor putea să deducă mai multe cheltuieli pentru angajați, adică să nu plătească impozit de 12% pe ele. Autorii proiectului susțin că modificările ar trebui să permită menținerea forței de muncă calificate, atragerea de noi specialiști și diversificarea pachetului social oferit angajaților. Între altele, se mai propune introducerea unui regim fiscal nou pentru agenții economici care dețin licență pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, exportul resturilor și deșeurilor de metale feroase, și anume un impozit de 7% din cifra afaceri.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, a trezit un interes sporit articolul Europei Libere în limba rusă despre unul dintre invinuiții din dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor care a depus mărturie împotriva Marinei Tauber, după ce a petrecut două luni în închisoare. Procurorii susțin că Tauber l-ar fi determinat să distribuie zeci de milioane de lei membrilor de partid.
  • Pe Instagram, TV8 are cea mai populară postare și e o știre despre o moldoveancă care va plăti o amendă de 25.000 de lei fiindcă instiga la ură față de ucraineni.