Controverse în Congresul SUA după discursul lui Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se adresează video senatorilor și membrilor Camerei Reprezentanților reuniți în Auditoriul Congresului, Washington, 16 martie 2022

Discursul președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, în fața membrilor Congresului a reaprins în Statele Unite dezbaterea politică cu privire la zona de non-survol, pe care ucrainenii o solicită.

Your browser doesn’t support HTML5

Controverse în Congresul SUA după discursul lui Zelenski

Pe ansamblu, majoritatea membrilor în Congres respinge încă ideea unei astfel de măsuri, considerând că ea ar putea antrena Statele Unite și NATO în război. Dar se fac auzite din ce în ce mai multe voci, care iau în considerare anumite opțiuni de implicare aeriană. Șeful grupului parlamentar democrat din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries a spus că o „zonă de non-survol” nu este exclusă dintre posibilitățile de luat în considerare.

### Vezi și... ### Stoltenberg: NATO nu va impune o zonă de non-survol deasupra Ucrainei

Republicanul Brian Fitzpatrick, care este membru în Comisia pentru Relații Internaționale pledează pentru o zonă de non-survol cu caracter umanitar, care să acopere o parte a Ucrainei. El dorește de asemenea și găsirea unor căi care să nu presupună o operațiune militară pentru a se asigura zona de non-survol, sugerând că există tehnologii – dacă s-ar accepta să fie folosite – care pot menține avioane la sol fără să se tragă asupra lor. Deputatul nu a explicat la ce tehnologii se referă. Senatorul republican de Mississippi, Roger Wicker s-a declarat intrigat de o propunere formulată în Wall Street Journal, vizând o operațiune internațională de aprovizionare aeriană, ca o alternativă, implicând avioane din țări care nu sunt considerate ostile de Moscova -Brazilia, Egipt, India și Emiratele Arabe Unite, care să transporte ajutor umanitar în Ucraina.

Argumentul lui Wicker este că soluțiile nu trebuie să fie „totul sau nimic”, ci că existe variante de ajutorare care să protejeze ucrainenii de bombardamentele ruse. În remarcile sale, Zelenski a invocat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 și atacul de la Pearl Harbour, cerând americanilor să înțeleagă și să fie sensibilizați de măcelul la care e supusă populația Ucrainei.

### Vezi și... ### Bombele Rusiei, tot mai aproape de granița NATO

Senatorul de Hawaii, Mazie Hirono a menționat câteva opțiuni – avioane de luptă pentru Ucraina, închiderea tuturor porturilor pentru produse din Rusia și sancționarea tuturor liderilor ruși, nu doar a oligarhilor. Joni Ernst, din Iowa a cerut administrației Biden să trimită avioane de luptă și ajutor militar. Președintele Biden a semnat o lege care prevede 13.6 miliarde de dolari, ajutor pentru Ucraina.

În discursul său, Biden a spus că-l consideră pe Vladimir Putin „criminal de război” pentru atacurile împotriva Ucrainei, pentru prima dată că șeful executivului american a folosit o astfel de caracterizare.

### Vezi și... ### Război în Ucraina: ziua 21