Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a purtat o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba în contextul situației regionale. Cei doi miniștri și-au exprimat îngrijorarea față de tensiunile crescânde urmare a concentrării de trupe ruse la granița cu Ucraina.
În dialogul cu oficialul ucrainean, Nicu Popescu a subliniat că „Rămâne de neclintit sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și Ucrainei în cadrul frontierelor noastre recunoscute la nivel internațional”, se spune într-un comunicat de presă al ministerului de Externe de la Chișinău.
Vicepremierul moldovean a reafirmat ferma convingere a autorităților Republicii Moldova că orice acțiuni violente și amenințări cu utilizarea forțelor militare sunt contrare dreptului și normelor internaționale.
### Vezi și... ### Biden - Putin: Un nou dialog fără rezultatRusia continuă să respingă că ar avea intenția să atace Ucraina, deși a trimis, potrivit estimărilor occidentale, peste 100 000 de militari în apropierea graniței cu țara vecină. Totodată, Putin a trimis în Belarus în jur de 30.000 de militari pentru manevre comune cu armata belarusă, care au loc în apropiere de granița cu Ucraina.
Mai multe țări și-au rechemat personalul ambasadelor și și-au sfătuit cetățenii să părăsească Ucraina. Președintele american Joe Biden a cerut cetățenilor americani rămași în Ucraina să părăsească țara imediat din cauza pericolului crescând pe care îl reprezintă trupele ruse, desfășurate la granița cu Ucraina.
O operațiune militară de amploare a Rusiei împotriva Ucrainei ar putea începe „în orice zi”, chiar înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă, a declarat și consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, pe 11 februarie, îndemnând cetățenii americani să părăsească Ucraina în 48 de ore.
Într-o declarație făcută Europei Libere la sfârșitul acestei săptămâni, după ședința comună a guvernelor României și R. Moldova la Chișinău, Nicu Popescu și-a reafirmat speranța că actualele tensiuni din regiune „vor fi soluționate prin metode pașnice, prin metoda dialogului, în baza respectului suveranității și integrității teritoriale a tuturor statelor din regiune, evident și a Ucrainei, evident și a R. Moldova. Evident că suntem foarte îngrijorați, dar sperăm că această fază de tensiuni va fi depășită.” Nicu Popescu a asigurat că R. Moldova este pregătită pentru „orice scenarii, negative sau pozitive” legate de situația tensionată de la granița ruso-ucraineană.