Producătorii și comercianții din sectorul alimentar vor fi obligați să introducă pe piață produse alimentare cu un conținut de acizi grași trans de cel mult 2g la 100g de grăsimi, normă stabilită la nivel european. Consumul frecvent de acizi grași trans poate duce la dezvoltarea unor boli cronice și a cancerului.
Guvernul a modificat în acest sens marți, 7 martie, Regulamentul sanitar privind adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de alt tip în produsele alimentare.
Cerințele regulamentului se vor aplica tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv celor de import.
Pentru a permite operatorilor economici din sectorul alimentar să se conformeze la noile cerințe este prevăzută o perioadă tranzitorie. Această perioadă se referă numai la produsele introduse pe piață înainte de intrarea în vigoare a regulamentului. Produsele alimentare care au un conținut mai mare de acizi grași trans nu vor mai putea fi introduse pe piață după expirarea termenului de 9 luni de la data publicării regulamentului.
Modificările au fost făcute la o zi după ce Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că a depistat, în urma mai multor controale, că aproximativ 80% din plăcintele cu brânză, de fapt, nu conțin brânză proaspătă de vaci, ci un amestec de grăsimi vegetale hidrogenate. În unele cazuri, cantitatea de acizi grași trans din aceste produse depășea peste 25 ori limita stabilită la nivel european.
### Vezi și... ### „Plăcinte cu brânză”, fără brânză, cu umplutură din grăsimi vegetale periculoaseÎn R. Moldova, măsurile privind eliminarea acizilor grași trans din produsele alimentare au fost incluse în obiectivele Programului național în domeniul alimentației și nutriției 2014-2020, care însă nu au fost realizate până în prezent.
De ce sunt periculoase grăsimile trans
Acizii grași trans (AGT) produși industrial sunt grăsimi care se formează în rezultatul unui proces tehnologic de transformare a uleiului vegetal din forma lichidă într-o structură solidă. Acestea se utilizează la scară largă în industria alimentară pentru a crește durata de valabilitate și a îmbunătăți textura alimentelor procesate.
Printre produsele care pot conține în abundență AGT se numără:
- margarina;
- cremele tartinabile;
- biscuiții și alte fursecuri;
- semipreparatele;
- cartofii prăjiți etc.
Un studiu realizat în R. Moldova a relevat că produsele alimentare vândute în unitățile de comerț ambulant, fast-food și în supermarketuri conțin frecvent cantități crescute de AGT. În peste 60% din produsele analizate conținutul de AGT a depășit limita recomandată și legiferată recent în majoritatea țărilor europene, de 2g/100g.
Consumul de AGT determină un risc considerabil pentru bolile cardiovasculare și este asociat cu apariția obezității, a diabetului zaharat, a cancerului și a altor boli cronice. În R. Moldova, rata mortalității prin boli cardiovasculare este aproape de două ori mai mare decât media europeană, iar bolile de inimă, accidentul vascular cerebral și cancerul sunt principalele cauze de deces.
În 2018, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat eliminarea completă a grăsimilor trans din producția industrială la nivel mondial până în 2023.