Peste 200 de muncitori ai întreprinderii municipale „Spații Verzi” participă la lucrările de curățare a parcurilor și a străzilor din sectorul Râșcani al capitalei, acolo unde furtuna de acum două zile a provocat cele mai mari pagube.
Șefa direcției Spațiilor Verzi nr.3 sectorul Rîșcani, Vera Bivol, a declarat pentru Europa Liberă că în lucrări au fost implicate și alte servicii municipale, cum ar fi Apă-Canal Chișinău, Lumteh, Regia Transport Electric ș.a.
„Practic toți copacii care au căzut sunt verzi. Lemnele vor fi tăiate și depozitate, iar ulterior vor fi repartizate gratuit lucrătorilor noștri. Mulți au scris deja cereri. Vine iarna, toți au nevoie de lemne de foc, toată lumea...”, a precizat funcționara.
Potrivit ei, daunele provocate de furtună sunt foarte mari, iar lichidarea tuturor consecințelor ar putea dura mai mult de trei zile, termen pus de primarul Ion Ceban. Vera Bivol susține că situația este mai gravă chiar și decât cea din aprilie 2017, când a nins.
Pentru înlăturarea pagubelor provocate de ploaie, Primăria Chișinău a alocat, la o primă etapă, circa 2,5 milioane de lei din Fondul Rezervă. Valoarea totală a pagubelor a fost estimată la circa 17 milioane de lei.
### Vezi și... ### O furtună de o oră a provocat pagube semnificative la Chișinău, inclusiv un deces