Copii cu malformații cardiace, operați în misiuni umanitare internaționale

Iana Ovcearenco (7 ani) și Dumitru Anghel (5 ani), operați recent în România de către o echipă de medici din Marea Britanie.

Anual, 500-600 de copii din Moldova se nasc cu malformații congenitale cardiace, maladii care, de cele mai multe ori, necesită intervenții chirurgicale de urgență. Doar jumătate dintre ei sunt operați la Spitalul Clinic Republican.

Sunt și cazuri complicate, care îi depășesc pe medicii din Moldova, unica șansă pentru acești pacienți fiind operațiile peste hotare.

Este și cazul a doi copii din Moldova, care au fost operați zilele acestea la București, România, în cadrul misiunii umanitare „Salvăm inimile mici” de către o echipă de medici din Marea Britanie. În total, la București au mers cinci copii din Moldova, însă nu toți au fost eligibili pentru a fi operați.

„Pentru a demara o misiune umanitară, trebuie să avem mai întâi sponsori, care să poată achita aceste intervenții, și, ulterior, selectăm copiii care au nevoie de intervenții pe cord. Din R. Moldova au fost cinci. La unul dintre pacienți nu s-a confirmat diagnosticul stabilit la Chișinău, iar alți doi vor fi operați în misiunile următoare”, a spus Europei Libere Tatiana Melnic, medicul cardiolog care se ocupă de organizarea misiunilor umanitare.

Dumitru Anghel, în vârstă de 5 ani, după operație.

Dumitru Anghel, în vârstă de 5 ani, diagnosticat cu defect septal atrial încă pe când avea cinci luni, a fost deja operat și externat recent. „Nu se considera o urgență și nu se manifesta clinic, de aceea doar monitorizam starea lui de sănătate. La o tomografie computerizată făcută recent s-a descoperit că defectul este de 19 mm. În plus, au început să-i apară simptome de oboseală, dispnee și, periodic, cianoză. Ar fi putut fi operat și în Moldova, dar fără utilajul de monitorizare folosit la București și fără astfel de specialiști”, povestește mama băiatului, Tatiana Toma.

O operație pe cord costă până la 20.000 de euro

Iana Ovcearenco, în vârstă de 7 ani, s-a născut cu un defect septal atrial, numit în popor și „gaură în inimă”. Fata a fost operată deja de două ori, în Moldova și în Ucraina.

„A fost diagnosticată la vârsta de două luni și la șapte luni a fost operată la Spitalul Clinic Republican. Mergeam la investigații odată la trei luni, iar la 5 ani și jumătate, medicul chirurg care a operat-o ne-a sugerat să consultăm și alți specialiști. Am mers la un spital privat din Chișinău și acolo medicii ne-au spus că nu e posibil să fie operată în Moldova, dar ne-au recomandat să plecăm în Germania sau în Turcia, unde o astfel de intervenție costă între 15 și 20 de mii de euro”, își amintește mama Ana Ovcearenco.

Iana Ovcearenco, cu medicul cardiolog, Tatiana Melnic.

Medicii de la Chișinău care au operat-o pe Iana ne-au explicat de ce cazul ei este atât de complicat. „Are o maladie complexă, face anemie și sângerează. Putem să îi punem o valvă, însă operația presupune și un tratament anticoagulant. Aceasta este problema: faci tratament anticoagulant, sângerează; nu faci acest tratament, valva poate face trombe. Este un caz dificil”, precizează chirurgul Liviu Maniuc, șeful secției Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale de la Spitalul Clinic Republican.

Chirurg moldovean: „Nu este o rușine că nu-i putem opera”

Doctorul spune că echipa lui realizează anual 230-250 de operații pe cord la copii. Au și parteneriate cu spitale din Europa, de unde vin specialiști pentru a opera în Moldova.

„Nu este o rușine că nu îi putem opera. Sunt cazuri care ne depășesc, se întâmplă în toată Europa. Sunt medici care sunt specializați pe anumite diagnostice și copiii sunt îndreptați anume la acești specialiști. Recent, a fost la noi un profesor din Germania și a operat cinic copii. Am avut parteneriate și cu medici din Italia, cu un profesor din Grecia. Ei vin la noi și operează, ghidează echipa noastră”, spune Liviu Maniuc.

Malformațiile congenitale sunt patologii înnăscute, care se formează la făt în primele opt săptămâni de sarcină. Definitivarea cordului fetal are loc în primele trei luni de sarcină. Această perioadă este considerată vulnerabilă pentru gravidă, când anumiți factori, interni sau externi, pot duce la nașterea unui copil cu diverse malformații cardiace congenitale. Specialiștii recomandă ca în primele trei luni de sarcină să se realizeze screening-ul prenatal.

Operațiile din cadrul misiunii umanitare „Salvăm inimile mici” au început pe 10 octombrie, în fiecare zi fiind operați câte doi copii. În total, vor fi operați 10 micuți, doi din Moldova și opt din România. La o astfel de intervenție participă până la 35 de cadre medicale.

Din 2015 până în prezent, în misiunile umanitare „Salvăm inimile mici” au fost operați aproximativ 300 de copii, inclusiv 11 din Republica Moldova.