Copiii, internetul şi abuzul sexual
Your browser doesn’t support HTML5
Infractorii folosesc tot mai des internetul pentru a exploata sexual minori. De regulă, îşi ascund identitatea în spatele unor profiluri false de pe rețele sociale. Prin manipulare sau șantaj, obţin control asupra copiilor, obligându-i să le trimită imagini cu ei, în ipostaze sexuale. Doar în ultimii doi ani, procurorii împreună cu Centrul „La Strada” au investigat aproape 50 de cazuri de abuz sau exploatare sexuală online a copiilor. Totodată, spun autoritățile, doar jumătate dintre abuzatorii din dosarele intentate sunt identificați, iar asta nu înseamnă că vor fi şi pedepsiţi, deoarece legislația Republicii Moldova încă are lacune în ceea ce privește incriminarea acțiunilor de abuz sexual. Despre (in)securitatea online a copiilor, un reportaj de Nicu Guşan.