Un articol aparut in „New York Times” spune că dupa ani de zile in care Statele Unite au cerut europenilor sa faca mai mari eforturi pentru a se apara, acum a aparut ingrijorarea cu privire la tendinte protectioniste.
In noiembrie anul trecut, oficialitati americane si NATO au cazut de acord cu privire la un plan menit sa intareasca capacitatea de aparare a Europei si sa mareasca cheltuielile pentru aparare, pe continent.
Dar in ultímele zile, scrie în „New York Times”, mai multe oficialitati americane au exprimat scepticism cu privire la planurile europenilor, spunind ca acestea ar putea slabi Alianta NATO si diminua sansele unor firme americane de a intra in competitie pentru anumite proiecte europene.
Your browser doesn’t support HTML5
Saptamâna trecuta, ambasadoarea americana la NATO, Kay Bailey Hutchinson, a spus ca administratia de la Washington nu doreste ca planurile europenilor sa se traduca in protectionism.
Un consilier al ministrului american al apararii a spus ca coordonarea planurilor de cele doua parti ale Atlanticului a fost principala tema abordata de ministru si omologii sai europeni, saptamina trecuta.
Si secretarul general NATO a declarat ca proiectele europene nu trebuie sa fie o alternativa la NATO, ci un mecanism de sprijin si intarire a aliantei.
El a adaugat ca noile resurse europene trebuie sa intareasca capacitatea NATO si sa fie folosite in operatiuni comune, nu doar pentru interese europene.
Surse europene au declarat, sub beneficiul anonimatului, ca la mijloc este o neintelegere si convingerea lui Donald Trump ca aliatii Americii profita de bunavointa Statelor Unite, in chestiuni comerciale.
Europenii spun ca proiectele la care temerile americane se refera reprezinta un procent infim al cheltuielilor europene pentru aparare si nu sînt o duplicare a resurselor NATO.
Fostul ambasador american Nicholas Burns crede si el ca teama este exagerata pentru ca europenii nu pot crea o structura care sa rivalizeze cu Alianta Nord Atlantica.
Expertul american Ivo Daalder apreciaza ca America revine la retorica anilor ’90 când teama era legata de anuntata cooperare militara intre Franta si Marea Britanie.
Daalder crede ca Statele Unite ar trebui sa salute initiativele europene nu sa le descurajeze:
„Numai ca presedintele Trump si administratia sa vad într-o o lume de competitori, nu de aliati, iar forta tradiționala a Statelor Unite a fost tocmai faptul ca are aliati, in timp de Rusia si China au clienti”.