Un adult și un copil, reveniți din Italia, fuseseră bănuiți de contaminare cu coronavirus dar testele au fost negative, a anunța ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu, relatează Unimedia. „În cazul celor doi pacienți, un copil și un adult, suspectați de infecția cu Coronavirus de tip nou, testele s-au dovedit a fi negative. Aceștia primesc tratamentul corespunzător pentru infecții virale tipice”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.
Primul caz confirmat de coronavirus a fost constatat pe 7 martie.
În cadrul ședinței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică din 8 martie 2020, s-a decis instituirea gradului de alertă Cod portocaliu la nivel național pentru a limita răspândirea coronavirusului de tip nou.
În cursul dimineții de luni, 9 martie, ministra sănătății va organiza o conferință de presă pentru a prezenta ultimele măsuri de securitate sanitară, luate de autorități.
Toate informațiile despre evoluția epidemiei și măsurile speciale de securitate se găsesc pe paginile web: https://msmps.gov.md/ și www.ansp.md/