Covid-19: Austria și Franța confruntate cu o explozie de noi cazuri de contaminare

Noi restricții menite să prevină răspândirea Covid-19 au fost anunțate joi de cancelarul austriac Sebastian Kurz, care a spus că evită astfel o nouă carantină, după ce, de la circa o sută de cazuri zilnice de COVID-19 înregistrate la începutul verii, Austria a ajuns joi la 780 de cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ jumătate în capitala Viena, declarată de autorităţile din Germania şi Belgia zonă de risc unde ar trebui evitate călătoriile.

Începând de luni va permisă numai adunarea a cel mult zece persoane în spaţiile închise.

Peste 10.500 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în Franța, în ultimele 24 de ore, un nou record de la lansarea testelor pe scară largă în ţară. 50 de persoane au murit, a anunţat joi serviciul francez pentru sănătate publică.

Dacă virusul este în continuare "în circulaţie puternică printre tinerii adulţi", el este de asemenea "în creştere la persoanele de 75 de ani şi peste", mai subliniază autorităţile sanitare.