În Statele Unite, pentru a treia săptămână consecutiv, numărul șomerilor a crescut cu 6,6 milioane, aducând totalul la peste 16 milioane în numai trei săptămâni. Circa 95% din americani sunt sub consemnul de a sta acasă sau de a-și reduce la maxim deplasările.
Dar concomitent, Banca Național (Federal Reserve) a anunțat că „pompează” pe piață credite de peste 2 trilioane de dolari (doua miliarde de miliarde) pentru a susține întreprinderile de toate mărimile. Banii vor fi folosiți și pentru a „cumpăra” datoriilor municipalităților sau al statelor, dând astfel burselor semnalul că recesiunea provocată de pandemia de coronavirus va fi profundă dar de scurtă durată. Iar ministrul american al finanțelor, Steven Mnuchin, a spus joi că economia SUA s-ar putea „redeschide” în mai, în ciuda sfaturilor medicale că închiderea firmelor și distanțarea socială vor trebui menținute vreme mai îndelungată.
Pe de altă parte, Anthony Fauci, directorul Institului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase – care conduce echipa de experți medicali a administrației – a declarat la postul de televiziune NBC că numărul deceselor ar putea să fie menținut la „numai” 60 de mii (față de previziunile inițiale de 100 până la 200 de mii) dacă se mențin regulile stricte de distanțare socială. Și dacă lume, cât mai multă lume, stă acasă, cât mai mult timp. Recomandare care contravine planurilor administrației Trump.