În Chișinău se înregistrează în continuare un număr mare de cazuri de COVID-19, însă boala devine una „cotidiană” și „sezonieră”, astfel încât în perioada rece a anului vor mai fi focare, afirmă autoritățile municipale din sănătate.
„Infecția rămâne a fi una periculoasă pentru sănătate, în special, pentru persoanele cu risc sporit.”
„Dacă e să vorbim despre covid, încă suntem în perioada de raportare a acestei infecții. Cu regret, ea devine una cotidiană. Specialiștii spun că ar trebui să fie inclusă deja în rândul infecțiilor sezoniere. Vedem același mesaj și în alte țări. Cert e că infecția rămâne a fi una periculoasă pentru sănătate, în special, pentru persoanele cu risc sporit”, a declarat Boris Gîlca, șeful Direcției sănătate, la ședința primăriei Chișinău, de luni, 12 septembrie.
Săptămâna trecută, în Republica Moldova a fost înregistrată incidența de 108 persoane infectate la o populație de 100.000 de persoane, iar în municipiul Chișinău - 130 de cazuri la 100.000.
În spitalele din municipiul Chișinău sunt internate 151 de persoane infectate cu COVID-19, dintre care 25 de pacienți sunt în stare gravă. Nu au fost înregistrate decese.
Specialiștii recomandă în continuare vaccinarea împotriva COVID-19 în scop de prevenție, în special pentru persoanele din grupurile de risc.