La Berlin, în urma deciziei unui tribunal local, a avut loc sâmbătă, 29 august, cel mai mare protest de până acum împotriva restricțiilor impuse pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus. Manifestația fusese inițial suspendată de poliție, tocmai din cauza temerilor legate de răspândirea noului coronavirus, restricție ridicată ulterior de un tribunal local.
Circa 300 de persoane au fost reținute pe parcursul zilei, multe din arestări au avut loc în centrul orașului, în fața ambasadei Rusiei.
Prezența poliției a fost masivă, circa 3 mii de polițiști au încercat să facă față mulțimii estimate de autoritățile locale la circa 30 de mii. Au avut loc și câteva ciocniri între manifestanți și poliție, când forțele de ordine au decis să disperseze protestul, din motive sanitare.
Printre participanți erau grupări de extrema stânga și dreapta, organizații religioase, promotori ai unor teorii ale conspirației și oponenți ai vaccinărilor.
De la izbucnirea pandemiei, Germania a reușit destul de bine să controleze răspândirea noului coronavirus, dar ca majoritatea țărilor europene, odată cu relaxarea primelor restricții dure și cu vacanțele de vară, numărul de noi infectări a reînceput să crească. Sâmbătă se înregistraseră aproape 1.500 de noi infectări, dar autoritățile sanitare federale au declarat că în ultimele zile nu s-au mai înregistrat creșteri dramatice.
De la izbucnirea pandemiei, în Germania s-au înregistrat peste 240 de mii de cazuri de contaminare și peste 9.200 de decese legate de Covid-19.