R.Moldova a încheiat săptămâna cu un record de cazuri de infecție cu COVID-19, dar și cu un număr mare de decese provocate de noul coronavirus, relatează radio Chișinău.
În ultimele șapte zile s-au înregistrat 5704 infectări, cu 1425 mai multe decât în săptămâna anterioară.
Media zilnică a fost de aproximativ 815 contaminări, fiind înregistrate două recorduri de peste 1000 de cazuri noi. În ultimele șapte zile s-au înregistrat 79 de decese legate de COVID-19, acest număr fiind comparabil cu cele din precedentele două săptămâni.
În Chișinău, peste 2700 de elevi se află în autoizolare după ce au fost confirmate cazuri de infecție în școlile în care își fac studiile, inclusiv printre profesori. Este vorba, în total, de 120 de clase din 44 de instituții de învățământ, a spus viceprimarul Capitalei Angela Cutasevici, citată de Radio Chișinău.
Totodată, autoritățile municipale din sănătate au anunțat că 80 la sută din paturile spitalelor din Chișinău sunt ocupate și că urmează să fie identificate noi locuri în spitale pentru internarea bolnavilor.
În cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei, șefa Direcției protecție socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a informat că, în prezent, în spitalele municipale sunt internați 714 de bolnavi contaminați cu Covid-19. Deasemenea, aproape 17 mii de pacienți infectați cu COVID-19, care se află în stare ușoară, sunt monitorizați la distanță de către medicul de familie.