Covid-19: Previziunile care țin America închisă cel puțin până la sfârșitul lunii aprilie

Your browser doesn’t support HTML5

Un spital plutitor, trimis la New-York să lupte cu epidemia COVID-19

Directorul Institutului pentru boli infecțioase, doctorul Anthony Fauci avertiza duminică, 29 martie, într-un interviu, că în Statele Unite s-ar putea înregistra între 100 si 200 de mii de decese, cauzate de COVID-19. Un număr care a căpătat un context mai clar, odată cu conferința de presă a președintelui Donald Trump, în cursul serii de duminică.

Your browser doesn’t support HTML5

America prelungește „înghețul vieții sociale & economice” cu două săptămâni

Șeful executivului american a anunțat că prelungește recomandările în vigoare de izolare socială, ceea ce practic înseamnă că țara va continua să nu funcționeze cel puțin până la 30 aprilie, deci încă o lună.

Se știe că Trump anunțase cu o săptămână în urmă că dorește ca oamenii să revină la lucru de Paște, adică la mijlocul lui aprilie, ceea ce, la vremea respectivă a generat îngrijorare în comunitatea medicilor și experților sanitari. Se presupunea, pe baza informațiilor scurse de la Casa Alba, ca o serie de consilieri economici ai președintelui îl sfătuiau să repună economia pe picioare, fiind vorba de un an electoral. Și tot atunci se părea că cei doi consilieri medicali ai președintelui– Anthony Fauci si doctorul Deborah Birx – erau pe cale să piardă bătălia „pentru urechea președintelui”. Dar nu așa au stat lucrurile și argumentul folosit de ei este unul dintre modelele de anticipare a ceea ce s-ar putea întâmpla, model care arată că, dacă eforturile de contracarare sunt insuficiente, circa 2 milioane de americani și-ar putea pierde viața.

30 martie 2020

Aceasta este cifra invocată de președinte la conferința de presa de duminică, atunci când a spus – și astfel cifra oferită de Fauci în dimineața aceleași zile a fost pusă în context – că s-ar considera un succes dacă, menținând America practic închisă până la 30 aprilie, cifra deceselor ar fi de 100 de mii sau mai puțin. Firește că acestea sunt modele teoretice, care depind de datele de plecare introduse și care tind să anticipeze, de obicei, scenarii mai grave decât realitatea. Dar chiar și așa, faptul că se anticipează că 100,000 de morți ar fi un succes în America, este de natură să dea fiori, pentru că până acum au murit 2,400 de persoane.

Următoarele două săptămâni vor fi foarte grele. Președintele a anticipat că vârful crizei va fi undeva la mijlocul lui aprilie, urmând ca numărul de contaminări să scadă până la 1 iunie. Asta ar putea însemna că dacă aceste scenarii se adeveresc, America va reveni în acțiune în jurul acelei date. Dacă lucrurile evoluează conform planului sau chiar mai bine.