Președintele Iogr Dodon a declarat că marți sau foarte în curând, în R.Moldova s-ar putea atinge punctul de vârf al pandemiei de coronavirus, când se va depăși pragul de o mie de cazuri confirmate de contaminare.
Într-o conferință de presă, el a precizat că până pe 28 aprilie, după Paștele Blajinilor, nici nu se pune problema relaxării restricțiilor dure impuse pentru a încetini răspândirea epidemiei de coronavirus. După aceea, situația va fi reanalizată.
Totodată, președintele a decarat că într-o variantă optimistă, economia R.Moldova va pierde peste 7 miliarde de lei venit, în urma pandemiei de coronavirus.