În R. Moldova, miercuri, 19 octombrie s-a înregistrat un număr record de noi infectări, și anume peste 2 mii (2052 ). Ministerul Sănătății anunță că s-au înregistrat și 29 de decese legate de COVID-19.
Pe fondul accelerării pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătății și Serviciul de urgență 112 au lansat miercuri un proiect de monitorizare la distanță a pacienților infectați cu COVID-19, a „contacților” și a cetățenilor plasați în autoizolare.
### Vezi și... ### Studenții la medicină luptă cu pandemiaÎn elaborarea proiectului, ca și în implementarea lui, sunt implicați studenții din anul VI de la Universitatea de Medicină. Ei vor contacta telefonic pacienții și îi vor monitoriza conform unui algoritm stabilit de Ministerul Sănătății, la perioade diferite: 48, 72 de ore, șapte, zece zile.
Ministra sănătății Ala Nemerenco, care a spus că inițiativa permite decongestionarea situației din sistemul medical, iar resursele medicale vor fi astfel utilizate mai eficient.
Conducerea Ministerului spune că în următoarea perioadă va fi lansată și o aplicație mobilă de monitorizare a pacienților COVID-19.
Anunțul vine la puțin timp după ce Svetlana Nicolăescu, secretar de stat al Ministerului Sănătății, avertiza ca sistemul sanitar este supra solicitat: în prezent sunt internați cu COVID-19 peste 2 mii de pacienți.
Dintre aceștia, 88% nu au schema de vaccinare completă. În cazul pacienților la terapie intensivă, 91% nu au schema de vaccinare completă. „Acest lucru ne demonstrează încă o dată că, administrând vaccinul, putem preveni apariția cazurilor grave și probabilitate de ajunge în terapie intensivă”, a mai spus Nicolăescu.
Vedeți reportaul Recorder.ro: „Așa arată un dezastru sanitar”