În primele nouă luni ale acestui an, în R. Moldova au sosit 365.000 de turiști - cu 23,6% mai mulți decât în perioada similară a anului trecut. Mai mult de jumătate sunt turiști nerezidenți, adică veniți de peste hotare. Cei mai mulți sunt din Ucraina (38,8%), România (19,6%), SUA (6,8%), Israel (3,3%), Turcia (2,7%), Germania (2,6%), Regatul Unit (2,2%), Italia (2,1%).
- Te-ar putea interesa și China liberalizează vizele pentru români și alți europeni, din 30 noiembrie
S-a mărit și durata medie de ședere a turiștilor. Turiștii străini petrec, în medie, 2,9 zile într-o structură de primire turistică - hotel, pensiune, hostel ș.a., iar cei din R. Moldova – 5,9 zile.
Cei mai mulți dintre ei se cazează în locațiile turistice din municipiul Chișinău, urmat în topul preferințelor de zona de nord a țării. În regiunea de sud aleg să călătorească mai puțin de 6% din turiști, iar în UTA Găgăuzia, sub un procent.
Dezvoltarea industriei turismului în R. Moldova este parte a strategiei Guvernului, care a adoptat în 2022 Programul național de dezvoltare a turismului pentru anii 2022-2026. Și municipiul Chișinău a adoptat o strategie similară pentru aceeași perioadă de timp.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te