Au fost înregistrate două atacuri armate: unul la un bar, altul la o sală de bowling. Agențiile de presă au anunțat un bilanț de 16-22 de morți și zeci de răniți. Oficialii au declarat că sunt mai multe victime, dar refuză să ofere informații suplimentare.
Poliția l-a identificat pe Robert Card, în vârstă de 40 de ani, ca fiind o „persoană de interes” în atacul de la sala de bowling. În anunțul de dare în urmărire se spune despre Card că este instructor de arme de foc aflat în Rezerva Armatei și că a fost repartizat la o unitate de antrenament din Saco, Maine. Armata nu a reacționat deocamdată la solicitările de informații despre Card și nici nu a dat detalii despre dosarul său de serviciu.
Card, se mai spune în buletinul informativ al poliției, a fost internat într-o unitate de sănătate mintală timp de două săptămâni în vara anului 2023. Nu se oferă detalii despre tratamentul sau starea sa, dar se mai spune că Robert Card susținea că „a auzit voci care-l amenințau și-i cereau să declanșeze focul” în baza militară unde se afla.
Lewiston este un fost centru textil, un oraș de 38 de mii de locuitori situat în comitatul Androscoggin, la aproximativ 56 km la nord de Portland, cel mai mare oraș din Maine. Poliția din Lewiston anunțase într-o postare anterioară pe Facebook că se confruntă cu un „trăgător activ” la o pistă de bowling la aproximativ 6,4 kilometri distanță, iar biroul șerifului din districtul Androscoggin a publicat două fotografii ale suspectului pe pagina de Facebook, care îl înfățișau intrând într-o unitate cu o armă ridicată la umăr.
Doi oficiali ai legii au declarat pentru AP că cel puțin 16 persoane au fost ucise și se așteaptă ca numărul morților să crească. Cu toate acestea, Michael Sauschuck, comisarul Departamentului de Siguranță Publică din Maine, a refuzat să ofere o estimare specifică la o conferință de presă, spunând că „situația este fluidă”.