Criticat pentru derapajele sale anti-democratice, premierul ungar cere dizolvarea Parlamentului European

Șeful guvernului ungar la întâlnirea anuală cu ziariștii străini acreditați la Budapesta, 21 decembrie 2022.

Primul ministru ungar Viktor Orbán, al cărui guvern naționalist de dreapta a fost acuzat de corupție și de măsuri contra statului de drept, a acuzat la rândul lui voalat pe 21 decembrie Uniunea Europeană de „ungarofobie”, și a cerut dizolvarea Parlamentului European, aflat într-un scandal de corupție de amploare.

„Mlaștina trebuie secată”

În conferința sa de presă anuală cu corespondenții presei străine acreditați la Budapesta, una din rarele în care Orbán se întâlnește față în față cu media internațională, șeful guvernului ungar a afirmat că masivul scandal de corupție care a cuprins legislativul blocului pan-european îi umbrește acestuia credibilitatea, și s-a pronunțat pentru dizolvarea lui, în forma sa actuală.

Unul din vicepreședinții Parlamentului European a fost destituit din funcție și arestat luna aceasta, după acuzații de luare de mită de la Qatar, țara care a găzduit ediția din acest an a Campionatului Mondial de Fotbal.

### Vezi și... ### Credibilitatea UE, corupția și Cupa Mondială la fotbal

„Mlaștina trebuie secată”, a spus Orbán, folosind o expresie uzitată într-un cu totul alt context de fostul președinte al Statelor Unite Donald Trump, unul din aliații șefului guvernului de la Budapesta.

„Ungurii ar vrea ca Parlamentul European să fie dizolvat în forma sa de azi”, a spus Orbán, care, împreună cu partidul său de guvernământ Fidesz, a reacționat cu mânie după ce leigislativul european a adoptat o rezoluție în care se spune că Ungaria nu mai este o „democrație deplină”.

Premierul maghiar a repetat la conferința de presă de miercuri apelurile ca Parlamentului European să i se reducă puterile, iar membrii lui să fie numiți de guvernele țărilor membre în UE, și nu să fie aleși prin vot direct, cum se întâmplă acum.

Orbán: principiul statului de drept e un cui în coșciugul UE

Sub conducerea lui Viktor Orbán, care e la putere neîntrerupt din 2010, după un prim mandat între 1998-2002, Ungaria, stat membru în Uniunea Europeană, a alunecat rapid spre autoritarism și corupție generalizată.

Comisia Europeană, executivul blocului pan-european cu 27 de membri, a recomandat înghețarea a 13 miliarde de euro în fonduri destinate Ungariei, după ce a constat că guvernul maghiar nu a reușit să aplice suficiente reforme pentru combaterea corupției.

### Vezi și... ### UE s-a înțeles cu Ungaria privind ajutorul pentru Ucraina, planul fiscal și fondurile de redresare

Comisia a acceptat un compromis în decembrie, micșorând fondurile blocate, după ce Ungaria a renunțat să blocheze ea la rândul ei un substanțial ajutor financiar european destinat Ucrainei, renunțând la obiecțiile privind impunerea unei taxe corporatiste minime pe plan global.

„Am reușit să ne înțelegem cu Uniunea Europeană, ceea ce e o performanță din partea noastră, într-un moment când a trebuit să luptăm împotriva ungarofobiei într-o lume dominată de liberalism”, a declarat premierul Ungariei, adăugând că principiul statului de drept, una din valorile de bază ale UE ,este un „cui serios în coșciugul Uniunii Europene”.

„Ar trebui scos. Ceea ce face acum UE e impunerea voinței câtorva oameni care susțin statul-de-drept asupra unui număr de țări”, a continuat Orbán.

Fără sancțiuni contra Rusiei

Premierul Ungariei e considerat de multă lume cel mai apropiat aliat din UE al președintelui rus Vladimir Putin, și a afirmat în mod repetat că sancțiunile generate de invadarea neprovocată a Ucrainei de către Rusia au cauzat pagube mai mari economiilor europene decât Rusiei.

„Dacă ar fi după noi, nu ar exista nici o politică de sancțiuni”, a spus Orbán.

Cu toate acestea, a încercat din nou să joace la ambele capete, spunând că nu va sta în calea adoptării de noi măsuri punitive contra Rusiei de către Uniunea Europeană, relatează corespondenții Europei Libere de la Budapesta.

### Vezi și... ### Orban cere ridicarea totală a sancțiunilor impuse Rusiei