mediat după ce duminică şefa Partidului Social-Democrat (SPD), Andrea Nahles, a anunţat că renunţă la funcţia de preşedintă a formaţiunii, au şi izbucnit discuţiile privind supravieţuirea actualei alianţe guvernamentale.
Your browser doesn’t support HTML5
Retragerea lui Nahles a fost precedată de disensiuni interne în urma pierderilor suferite la alegerile europarlamentare şi la cele din landul Bremen, unde, timp de 70 de ani, formaţiunea se afla pe primul loc.
N-au lipsit nici vocile care cereau alegeri anticipate. Alte voci pledau pentru retragerea imediată a social-democraţilor din marea coaliţie de la Berlin şi formarea unui guvern minoritar condus, în continuare de creştin-democrata Merkel. În acest context, s-a mai vorbit şi despre o eventuală cooptare la guvernare a Partidului Ecologist.
Liderii partidului au precizat imediat, că ecologiştii în nici un caz nu vor accepta să-i înlocuiască pe social-democraţi într-un executiv remaniat.
Creştin-democraţii şi social-democraţii au subliniat că în pofida crizei actuale, ei nu sînt pentru dizolvarea coaliţiei. Această părere a exprimat-o răspicat şefa creştin-democraţilor, Annegret Kramp-Karrenbauer:
„Uniunea Creştin-Democrată este de părere că acum nu e momentul pentru speculaţii tactice de partid. Noi susţinem, în continuare, marea coaliţie”.
După retragerea lui Nahles, a fost instalat în fruntea SPD-ului un triumvirat. Cine va deveni, în final, preşedinte se va stabili în cadrul unui congres.
### Vezi și... ### Guvernul de coaliție din Germania - sub semnul întrebăriiUnii au avansat propunerea ca viitorul şef să fie ales de toţi membri de partid. Un astfel de referendum intern a mai avut loc după alaegerile parlamentare din 2017 cînd social-democraţii s-au pronunţat pentru participarea la guvernare, alături de creştin-democraţi şi bavarezii din Uniunea Creştin-socială.
Pentru Angela Merkel, criza din interiorul SPD-ului a izbucnit într-un moment în care şi Uniunea Creştin-Democrată este confruntată cu dificultăţi, iar şefa partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer este contestată de unii conservatori.
Angela Merkel a anunţat anul trecut că doreşte să conducă guvernul pînă la finele legislaturii, în 2021. Atunci se va retrage şi din politică. Tocmai această dorinţă a determinat-o acum să o elogieze pe Andrea Nahles. Elogiul poate fi înţeles şi ca o pledoarie, indirectă, în favoarea alianţei guvernamentale actuale.
„Se poate spune că ea [Nahles] este o social-democrată, pur sînge. Consider că are un caracter deosebit”.
Nahles s-a impus pe firmamentul politic german în anii 1990. În 1995 a preluat conducerea tineretului social-democrat. Mai tîrziu avansează în ierarhia partidului, preluînd funcţia de secretar general.
În aprilie 2018, Nahles este prima femeie care devine şefa partidului. Plină de optism, ea a subliniat atunci într-o cuvîntare că este convinsă că partidul va reuşi să redevină ceea ce a fost:
„Vom reuşi, oameni buni! Împreună sîntem puternici.Vom reuşi, asta eu vă promit.“
În cabinetul precedent, a condus ministerul muncii. După alegerile generale din 2017, ea a pledat pentru refacerea unei mari coaliţii, refuzînd însă să intre în cabinetul federal. A preferat să prezideze grupul parlamentar social-democrat. Rezultatele proaste la alegeri au fost o dovadă în plus că participarea la guvernare a contribuit la erodarea formaţiunii. Punctul culminant al acestui declin a fost scrutinul recent pentru parlamentul european. Pentru SPD au votat doar 17 la sută din electorat. Responsabilitatea pentru aceste rezultate slabe – susţin voci din interiorul formaţiunii – aparţine lui Nahles. De aceea ea trebuie să plece din fruntea partidului.
Decizia definitivă de retragere şi renunţarea la mandatul parlamentar a explicat-o într-o declaraţie postată pe internet. Acolo ea spune că se retrage pentru că nu se mai bucură de sprijinul unanim al partidului.