Revista matinală a presei de la Chișinău.
-
Your browser doesn’t support HTML5
AGORA a relatat despre zeci de mii de ziare electorale în care este promovat candidatul la funcție de șef al statului Igor Dodon, depistate la tipografia de stat „Universul”. Problema, potrivit deputaților din opoziție Igor Grosu și Oazu Nantoi, care au fost la fața locului, este că gazetele aveau imprimate pe ele o tipografie privată. La tipografia de stat ar fi fost încărcate două microbuze cu ziare. Deputații au chemat grupul operativ de la Procuratura Anticorupție. Polițiștii au ridicat 90 de cutii cu ziare electorale. Denunțătorii presupun că lotul de ziare este mult mai mare decât cel declarat. Mai târziu, staff-ul lui Igor Dodon a declarat că acțiunile sale ar fi perfect legale și a condamnat „acțiunea ilegală de blocare a materialelor cu caracter electoral, organizată de către reprezentanții oponentului”. - ANTICORUPȚIE notează că o firmă de la Tiraspol, care aparține unor „oligarhi” din regiunea separatistă transnistreană, a fost scoasă de sub urmărire penală la Chișinău, deși ar fi provocat prin contrabandă, doar în 2020, un prejudiciu de 60,2 milioane de dolari. Este vorba de SRL Sheriff, în prezent fără nicio cauză penală deschisă de autoritățile constituționale ale R.Moldova. Cele două cauze penale deschise, pentru contrabandă și spălare de bani, la sesizarea Poliției Române au fost închise de către procurorul Lilian Bacalîm, menționează portalul. Alte dosare deschise pe numele companiilor transnistrene implicate în contrabanda cu țigări au fost închise în decursul anului 2019, mai exact, înainte de întâlnirea dintre președintele Igor Dodon și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la Holercani (noiembrie 2019), mai arată Anticorupție.md
- ANTICORUPȚIE anunță că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a achitat un executor judecătoresc implicat în „Laundromatul rusesc”. Mai exact, instanța a oprit procesul penal pe capătul de acuzare „depășirea atribuțiilor de serviciu” pe motiv că fapta constituie o contravenție care a fost încetată în legătură cu expirarea termenului de prescripție. Procuratura, care a solicitat condamnarea executorului judecătoresc la 5 ani închisoare, cu executare, consideră sentința ilegală și anunță că o va ataca în instanța ierarhic-superioară.
- Într-un comentariu preluat de DESCHIDE.MD, analistul Cristian Hrițuc atrage atenția că „Dodon nu este încă înfrânt!”. Expertul de la București e de părere că lovitura de grație a venit de la actualul lider al PDM, Pavel Filip, care a făcut pasul la offside și a anunțat că își retrage oamenii din Guvern. „Forța PDM stă în echipa de primari pe care o are în teritoriu și care poate lupta sau nu împotriva lui Dodon”, accentuează Hrițuc. Dar, mai spune el, declarațiile liderilor din frontul anti-Dodon nu sunt de ajuns. „Ele sunt benefice, ajută foarte mult, dar nu trebuie uitat un lucru: niciun lider politic nu are voturile oamenilor în buzunar și nu le poate preda ca pe niște hârtii aliatului său. Transferul de încredere nu se face automat. Nu este un proces simplu. Chiar dacă votantul lui Usatîi este îndemnat de către acesta să o voteze pe Sandu, asta nu înseamnă că acest lucru se va produce automat”, scrie analistul.
- JURNAL TV dezvăluie că angajații oficiilor „Poșta Moldovei” din raionul Cahul sunt antrenați în procesul de distribuire a ziarului electoral „Socialistul”, despre care deputatul Oazu Nantoi a informat opinia publică că ar fi fost publicat într-un tiraj de două milioane de exemplare. Angajații grădiniței Nr.8 „Prichindel” din orașul Cahul au informat reporterii că de câțiva ani sunt abonați la ziarul „Vocea Poporului”, dar miercuri poștașii le-au adus gazeta împreună cu publicația „Socialistul”. Acest lucru s-a întâmplat nu doar la grădiniță, ci la mai multe adrese deservite de oficiul central al poștei din Cahul.
- JURNAL TV relatează că un doctor în științe medicale, Teodor Popovici, a decis să-și vândă mașina și apartamentul fiicei, pentru a construi în Chișinău un Complex Memorial dedicat lucrătorilor medicali răpuși de Covid-19. Deși pretura sectorială a eliberat actele permisive pentru construcție încă acum cinci luni, lucrările nu au început nici până astăzi din cauza unei gunoiști. Complexul Memorial „Eroii în Alb, Îngerii Păzitori ai Sănătății” urmează să fie construit pe strada Ion Pelivan, din sectorul Buiucani al Capitalei.
- „Cu actuala viteză, miliardul nu va fi recuperat nici în 60 de ani”, observă MOLD STREET. Astfel, în pofida unor declarații triumfaliste, făcute atât de șeful statului Igor Dodon, cât și de alte autorități, așa-zisul proces de recuperare a activelor fraudate continuă să aibă loc extrem de lent, subliniază jurnaliștii. Asta pentru că viteza de recuperare este de aproximativ 530.000 lei pe zi, iar dacă se adaugă și dobânzile calculate, apoi n-ar ajunge nici o sută de ani. Toate acestea, în pofida faptului că în instanță se află zeci de dosare pentru recuperarea a miliarde de lei, inclusiv față de fosta conducerea a băncilor acuzate de prejudicii de miliarde de lei, accentuează Mold-Street.
- Portalul NEWSMAKER prezintă un laconic bilanț al anului în care s-a aflat în funcție Primarul de Chișinău Ion Ceban, în 12 puncte. Printre realizările edilului se regăsesc schimbarea în totalitate a trotuarelor pe două străzi din centrul orașului, cinci camioane de deszăpezire dăruite de primarul Moscovei Sobeanin, demontarea a 200 de gherete și a 1000 de panouri de publicitate instalate neregulamentar, modernizarea a două parcuri și cinci scuaruri, dar și trei tone și jumătate de pește cu care a fost populat lacul Sculeni. În același timp, portalul menționează că, de exemplu, cele 100 de autobuze turcești achiziționate printr-un controversat concurs nu au ajuns încă în capitală, că drumul în transportul public din Centru până la Telecentru durează 47 de minute și nu, ca anterior, 12-15 minute, dar și că de când a intrat în reparații, strada Albișoara s-a „înecat” din cauza ploilor de patru ori.
- Portalul oficial de la Tiraspol, NOVOSTI PRIDNESTROVIA citează un comunicat al Externelor de la Moscova în care se susține că, la 1 noiembrie, au fost cazuri „de transportare în masă a alegătorilor spre fără precedent de numeroasele secții de votare din țările Europei de Vest și SUA” în primul tur al alegerilor președintelui Republicii Moldova. În același timp, a avut loc „o blocare în forță a votării cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în Transnistria”, se mai arată în comentariul Ministerului rus de Externe, citat de portal.
- NEWSMAKER (newsmaker.md) a selectat șapte istorii ale unor studenți din R.Moldova care învață în Rusia, dar, din cauza pandemiei, nu pot ajunge la universitățile lor. Autoritățile au promis că vor soluționa această problemă, dar nu au mai făcut-o, chiar dacă studenții se arată dispuși să facă testul pentru Covid-19 din bani proprii și să stea în carantină. Universitățile au organizat pentru studenții străini instruire la distanță, dar nu e chiar atât de simplu în acest sens, menționează portalul. „Vreau să învăț normal și să nu pierd timpul din cauza prostiei autorităților”, declară bunăoară Polina Kozak, din Chișinău, una dintre studenții cu care au vorbit jurnaliștii.
- SĂNĂTATE INFO a căutat să afle de ce vaccinul împotriva gripei încă nu a ajuns în R.Moldova. Responsabilii din domeniul sănătății publice spun că cele 100 de mii de doze, oferite drept donație Moldovei de către UNICEF, ar trebui să ajungă săptămâna viitoare. Responsabilii de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) susțin că de vină e producătorul. Portalul notează că în România, de exemplu, vaccinarea antigripală a început acum o lună, cu persoanele din grupul de risc. De asemenea, oamenii au posibilitate să cumpere vaccinul din farmacii, ceea ce nu se poate în R.Moldova.
- Agenția oficială rusească TASS îl citează pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care insinuează că puteri străine ar încerca să impună decizii în cazul alegerilor din Belarus, Kîrgîzstan sau Moldova. „Considerăm că este inacceptabil ca cineva din exterior să impună anumite decizii poporului din Belarus”, a spus Putin, afirmând că „belarușilor ar trebui să li se permită să-și rezolve singuri problemele și să ia măsurile necesare”. „Același lucru se aplică pe deplin evenimentelor recente din Kîrgîzstan și luptei politice interne care se desfășoară în Moldova”, a mai spus Putin.
- ZIARUL de GARDĂ publică o știre despre un eveniment ritualic deja – o altă ședință programată la Curtea de Apel Cahul în dosarul Ilan Șor nu a mai avut loc. Instanța nu s-a convocat în ședință din același motiv că materialele dosarului penal se află încă la Curtea Supremă de Justiție și nu este posibilă examinarea cererii de recuzare a completului de judecată, cerută de avocații lui Ilan Șor, notează portalul.
- ZIARUL DE GARDĂ relatează că zeci de mașini cu drapele roșii, pe care erau trecute mesaje de susținere a candidatului susținut de PSRM, Igor Dodon, au participat miercuri, 11 noiembrie, la marșuri organizate pe mai multe șosele naționale. Câte un astfel de marș a fost organizat pe mai multe drumuri din raioanele Briceni, Râșcani, Sângerei și Glodeni. Mai mulți participanți susțin că au fost plătiți pentru a participa la eveniment. Publicația menționează, în acest context, că PSRM va organiza o manifestație și vineri, 13 noiembrie. Socialiștii au trimis 4 notificări Primăriei Chișinău, prin care anunță despre desfășurarea unor întruniri de masă cu participarea a 20 de mii de oameni. În același timp, mai multe persoane au semnalat faptul că au fost sunate pe numărul de fix și invitate la „marșul de susținere a candidatului Dodon” care va avea loc vineri, adaugă Ziarul de Gardă.
- ZIARUL DE GARDĂ a obținut imagini de pe grupul de Viber „Лесхоз Единцы” (Ocolul Silvic Edineț), din care face parte și președintele socialist al raionului Edineț, și care ar demonstra că pădurarii din această regiune s-au implicat plenar în campania electorală și fac agitație deschisă pentru Igor Dodon în timpul orelor de muncă. Nicolae Melnic, care recunoaște că face parte din grup este destul de activ și apreciază prin diferite emoticoane lucrul silvicultorilor. Șeful ocolului silvic din localitate recunoaște că pădurarii fac agitație electorală, dar spune că o fac în timpul lor liber și din propriile convingeri. Ziarul de Gardă a discutat cu președintele raionului Edineț, cu directorul întreprinderii de stat, dar și cu mai mulți angajați ai Ocolului Silvic despre agitația electorală pe care o fac în favoarea lui Igor Dodon.
- ZIARUL NAȚIONAL consideră că președintele în exercițiu, Igor Dodon, s-a supărat rău pe actualul lider al PDM, Pavel Filip, pentru că i-a retras acestuia paza locuinței, asigurată de stat. Cabina amplasată în fața casei fostului premier, în care se afla permanent un angajat al Serviciului Pază și Protecție de Stat (SPPS), a fost miercuri ridicată. Filip urma să rămână fără pază oferită de SPPS încă de pe 14 iunie 2020, la un an după părăsirea funcției de prim-ministru, menționează portalul. Totuși, pentru că PDM a făcut în martie curent coaliție cu PSRM, fostul premier a beneficiat în continuare de mașină de serviciu, bodyguarzi și de pază pentru locuința sa, punctează Ziarul Național.