Președintele finlandez Sauli Niinisto și secretarul de stat al SUA Antony Blinken s-au alăturat miniștrilor de externe din NATO în ceremonia de aderare a Finlandei.
Aderarea Finlandei se dovedește un eșec flagrant pentru Putin, care luase ca pretext în mod repetat pericolul extinderii NATO, înainte de invadarea Ucrainei, pentru ca acum el să se trezească cu „mai mult NATO” decât înainte.
Asta mai ales deoarece lungimea graniței Rusiei cu NATO a fost acum dublată. Finlanda împarte o frontieră de est de 1.340 km cu Rusia.
Sfârșitul “finlandizării”
Odată cu intrarea Finlandei în NATO asistăm și la sfârșitul a ceea ce fusese numit „finlandizare”, termen care a desemnat de-a lungul Războiului Rece o formă particulară de neutralitate, una care se asemăna mai degrabă cu supușenia și servilitatea față de un vecin puternic.
Așa a fost Finlanda vizavi de URSS în timpul Războiului Rece, când presa finlandeză se auto-cenzura, necriticând niciodată URSS-ul, iar Finlanda, oficial neutră, se sovietiza politic din ce în ce mai tare.
Rusia și amenințarea nucleară permanentă
Duminică, ambasadorul Kremlinului în Bielorusia, Boris Grîzlov, a anunțat că Moscova va muta arme nucleare tactice în apropierea granițelor de vest ale Bielorusiei pentru a „crește posibilitățile de asigurare a securității țării”.
Cu toate acestea, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că nu a văzut încă nici o schimbare în dispozitivul nuclear al Rusiei.
Marea Baltică, un «lac al NATO»
NATO va avea acum șapte membri la Marea Baltică, izolând și mai mult accesul la coastă al Rusiei. Datorită amenințării reprezentate de Rusia lui Putin, Marea Baltică a devenit astfel un adevărat «lac al NATO», din care navele rusești nu vor mai putea ieși decât cu acordul celorlalte state riverane.
Într-adevăr, odată cu intrarea Finlandei și - în curând, cum se speră - a Suediei în NATO, întregul litoral al mării Baltice va fi controlat de alianța militară occidentală, cu excepția micilor porțiuni ale Rusiei de lângă Sankt Petersburg și din enclava Kaliningrad. Punctul vital va fi îngusta trecere maritimă dintre Danemarca și Suedia, foarte ușor de blocat.
Situația aduce cu cea din Marea Neagră, unde Turcia, țară membră în NATO, controlează strâmtoarea Bosforului. În cazul Mării Baltice, problema s-a pus altfel câtă vreme Suedia și Finlanda aveau un statut de neutralitate. Rusia a folosit în mod repetat Golful Finlandei, unde se află Sankt Petersburg, pentru exerciții navale, încă de când a invadat Ucraina, inclusiv ca răspuns la cererea Suediei și Finlandei de aderare la NATO.
Suedia, care a făcut cerere de aderare la NATO odată cu Finlanda, anul trecut, rămâne deocamdată blocată de opoziția președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care îi reproșează că adăpostește militanți kurzi pe care Turcia îi consideră „teroriști”.
Simbolic, aderarea Finlandei la NATO rămâne mai importantă decât viitoarea aderare a Suediei. Suedia nu are o graniță comună cu Rusia, în vreme ce Finlanda nu doar că are o graniță de peste 1.300 de km, dar a făcut parte din imperiul țarist și, atacată de URSS, a reușit să reziste cu un neașteptat succes în „războiul de iarnă” din 1940.
Și Finlanda și Suedia adoptaseră anterior o politică de neutralitate militară. Dar în fața unei Rusii din ce în ce mai amenințătoare, cele două țări au preferat să profite de garanția de protecție oferită de articolul cinci al Cartei NATO, care spune că un atac asupra unui membru al Alianței este un atac împotriva tuturor.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la o creștere a opiniei publice finlandeze în favoarea aderării la NATO de mai bine de 80%.
Eșecul în Finlanda al social-democraților
Ceremonia aderării Finlandei la NATO coincide cu eșecul electoral al social-democraților care au depus anul trecut cererea de aderare.
Social-democrații conduși de Sanna Marin s-au clasat duminică pe locul al treilea la alegerile finlandeze, după conservatorul partid Coaliția Națională al lui Petteri Orpo și un alt partid populist finlandez. Sanna Marin și-a recunoscut înfrângerea; Acum îi revine lui Orpo să conducă discuțiile cu alte partide pentru a forma o coaliție în parlament.