O istorie în general și o istorie culturală în particular nu se pot scrie în absența unor culegeri de documente publicate, de preferință după originalele din arhive și conform reglementărilor științifice. Abia după aceea se poate întocmi o monografie pe un subiect anume și se pot face considerații de ordin mai general.
Este un demers pe care l-a urmat cu rezultate demne de a fi semnalate și apreciate pentru calitatea lor, rar întîlnită în scrierile pe teme muzicale românești, Gheorghe Mușat, discipol al unuia din marii dirijori ai veacului trecut, Antonin Ciolan, căruia i-a dedicat o amplă monografie, apărută recent într-o a doua ediție la editura ieșană Junimea.
Ediția a doua a lucrării lui Gh. Mușat, revăzută și adăugită, Antonin Ciolan. Inegalabilul Maestru al baghetei, face elogiul unui mare dirijor, care a activat la Iași și în Basarabia interbelică, iar după cel de-al Doilea Război Mondial la Cluj, pînă la moartea sa în 1970. Un dirijor născut în 1883, educat la Iași și în marile centre muzicale din Germania, care a trecut atât prin momente de glorie, cât și prin altele de mari dificultăți legate de politică, ultimele fiind determinante pentru numărul infim de înregistrări păstrate ce îi atestă și ilustrează arta.
Your browser doesn’t support HTML5
Cultură și politică: Amintirea unui remarcabil dirijor român, Antonin Ciolan
Antonin Ciolan
În momentele dificile ale încheierii Primului Război Mondial, în ajunul Marii Uniri, Antonin Ciolan avea să fie unul din inițiatorii Orchestrei Simfonice din Iași și al Societății Simfonice, create în octombrie 1918, ambele purtînd numele lui George Enescu. În perioada 1919-1922, Ciolan a fost directorul general al Societății și a invitat la pupitrul orchestrei cîțiva din dirijorii de mare notorietate ai timpului, între care Felix Weingartner, directorul Filarmonicii din Viena, cehul Oskar Nedbal, elev al lui Dvorak, sau francezul Henry Morin.
Antonin Ciolan cu dirijorul ceh Oskar Nedbal
Dar Societatea și Orchestra Simfonică nu aveau să dureze multă vreme, căzînd pradă unor intrigi politice de cea mai joasă speță. George Enescu avea să declare ulterior într-un interviu, fără menajamente: „Iașii îs ca și Cronos din mitologie. După cum dânsul și-a mîncat copiii, tot așa și Iașii, în xenofobismul său, și-a mîncat manoperile cîtorva - care au crezut că pot valorifica muzicalitatea indivituală - tot ceea ce a avut mai de preț. [...] Și de ce oameni ca dînșii să nu fi făcut cinste tîrgului Dvs. cînd știți cum sînt primit eu și atîția alții în străinătate?! Nu numai celor superiori li se face loc pe scenele străinătății, ba chiar acelora care sunt egali cu valorile deja cunoscute; și atunci de ce oameni care au vîrît în buzunarul vestei „marile” voastre „valori”, au fost nevoiți să părăsească acest oraș al „culturii”?!”
Afiș de concert la Chișinău
Antonin Ciolan, care pusese de la bun început Societatea Simfonică ieșană și în slujba Basarabiei reunită cu România, avea să continuie să colaboreze cu Chișinăul, în 1923, de exemplu, fiind organizate nouă concerte simfonice.
După „repudierea” sa de la Iași, scrie Gh. Mușat în excelenta monografie pe care i-a consacrat-o - și în care pot fi văzute
Afiș al unui concert la Chișinău
și numeroase afișe de concert de la Chișinău – Ciolan a fost invitat de autoritățile chișinăuene - și a acceptat în iulie 1927 - să preia postul de director general al Școlii Muzicale locale. Dirijorul avea să fie în perioada interbelică și inspector general al Fundațiilor Culturale Regale pe ținuturile Prut și Nistru în domeniul muzical.
Gheorghe Mușat, Antonin Ciolan, inegalabilul maestru al baghetei. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Editura Junimea: Iași, 2017. 518 pp.