Iranul urma să fie țara vedetă anul acesta pe plan cultural în Germania, grație unei expoziții negociate timp de ani de zile între Gemälde Galerie (Galeria de Pictură), principalul muzeu de artă al Berlinului și Muzeul de Artă Contemporană din Teheran. Expoziția, programată să includă circa 60 de tablouri de mare valoare din colecția ultimului șah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, cea mai importantă colecție de artă modernă din exteriorul spațiulului european și american, urma să fie prezentată apoi la Muzeul de Artă Modernă Maxxi din Roma.
Your browser doesn’t support HTML5
„Iran. Cultura străveche între apă și deșert”
În baza unui acord cultural special, Germania avansase 2,8 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor de asigurare și transport, biletele la expoziția de la Berlin fuseseră puse în vînzare anticipat, dar, în ultimul minut, la sfîrșitul lunii noiembrie 2016, transferul tablourilor în Germania a fost anulat în lipsa - s-a spus - unei „semnături” din partea unei înalte autorități politice de la Teheran.
Germanii au trebuit să se mulțumească să vadă un alt tezaur iranian, nu mai puțin prețios, dar nu atât de spectaculos mediatic precum colecția șahului, alcătuit dintr-o selecție de piese arheologice de valoare, reflectînd civilizațiile dezvoltate în timpurile preistorice pe teritoriul actual al Iranului. Expoziția, intitulată „Iran. Cultura străveche între apă și deșert” s-a deschis în aprilie și poate fi văzută la pînă la mijlocul lunii august, în complexul expozițional de la Bonn, Bundeskunsthalle.
Una din piesele arheologice cele mai impresionante aduse la Bonn
Iranul este parte a Convenției Internaționale referitoare la Protecția Moștenirii Naturale și Culturale Mondiale, redactată de UNESCO în 1972, prin care statele semnatare s-au angajat să protejeze pe termen lung monumentele lor arhitecturale și să conserve peisajele culturale și naturale aflate pe teritoriul lor. La ora actuală, cum o subliniază prezentarea curatorilor expoziției, Iranul are 21 de situri recunoscute drept centre istorice de Moștenire Culturală Mondială. Potrivit aceleeași prezentări, foarte generale, „Multietnic, multicultural și multiligvistic, Iranul are o istorie ce merge în timp cu mii de ani în urmă și care a dat formă artei și culturii unei țări de o bogăție și diversitate fără comparație”.
La expoziția de la Bonn
Cert, afirmația este parțial discutabilă, la fel ca și impresia dată voit vizitatorului atunci cînd se vorbește exclusiv de Iran, ca și cum ar fi vorba, de la bun început, de civilizații unice iraniene, ale căror origini datează în mileniul al șaptelea înaintea erei noastre. Piesele arheologice provin dintr-o suită de cercetări și descoperiri ce acoperă în timp perioada pînă la ridicarea imperiului Ahemenizilor, al persanilor, în primul mileniu înaintea erei noastre.
Iranul, o țară de contraste, combinînd deșertul și culmile muntoase, atît unele cît și altele ascunzînd văi fertile pe care s-au dezvoltat în diverse epoci, exploatări miniere, centre comerciale, orașe libere practicînd comerțul, cu legături mergînd pînă în Asia Centrală, Afganistan și Azerbaidjan, sau lumea Mesopotamiei învecinate.
„Iran. Cultura străveche între apă și deșert” - o remarcabilă expoziție la Bonn
Piesele arheologice, practic singurele izvoare istorice pentru epocile străvechi, încep cu idolii și ceramica dezvoltate din mileniul al șaptelea, continuă cu formidabile vase ilustrînd dansuri rituale din epoca bronzului din așezările de la Choga Mish și Susa, în Valea Khuzestanului, cu ceramica fină, cu motive animaliere din perioada Bakun (4800-4000 î.e.n.), cu sigiliile cilindrice apărute în jur de 3600 î.e.n., ce atestă dezvoltarea schimburilor comerciale.
În jurul anilor 3800, apar primele centre administrative ale unei noi ordini sociale avîndu-și originea în Mesopotamia și care se va răspîndi pe platoul iranian, într-o constelație de orașe ale perioadei denumite proto-Elamite. Este epoca în care se dezvoltă și o scriere arhaică, pe tablete cu pictograme și simboluri numerice, rămase în mare parte nedescifrate. Centrele urbane, apărute în mare măsură în jurul unor exploatări miniere, dezvoltă o ceramică de o frumusețe aparte în sudul actualului Iran, cu vase din clorit, o piatră ce putea fi sculptată asemenea lemnului, decorate cu motive mitice, leoparzi și vulturi cu barbă, luptîndu-se cu șerpi imenși, sau cu figura Omului scorpion, adoptată din mitologia Sumerului.
La expoziția de la Bonn
Expuse sînt, pentru prima dată în afara Iranului, și statuete din mormintele bogate ale orașului Shahdad, cu bijuterii de aur și figuri de ceramică ale unor bărbați și femei rugîndu-se. Uimitoare ca frumusețe sînt și vasele din alabastru (calcit) în relație cu complexul arheologic central-asiatic de la Bactria-Margiana. Din centrul oraș-stat de la Susa sînt expuse excepționale figurine de teracote, măști mortuare impresionante din epoca elamită (mileniul al doilea î.e.n.), și imagini-reconstrucție ale unui zigurat din cărămizi, cu inscripții votive dedicate zeităților timpului, de la Choga Zanbil. Decoperiri făcute în 2007 în satul Jubaji, ale unui mormînt cu inventarul mortuar a două principese elamite din secolul al șaselea î.e.n., bijuterii și obiecte de cult, sînt și ele prezentate pentru prima dată în Europa.
În ansamblul ei, expoziția este excepțională și reflectă, fără îndoială, încrederea și gradul de cooperare dintre arheologii iranieni și cei germani. În 2012, și unii și alții au serbat cincizeci de ani de cercetări în comun, iar Institutul de Arheologie German afișează în prezent două mari proiecte de cooperare în curs.
În timpuri dominate de fanatismele religioase, alimentate și de regimul politic de la Teheran, și de distrugerile unor mari monumente ale umanității în Orientul Apropiat, oaza de civilizație și istorie de la Bundeskunsthalle de la Bonn nu poate fi decît apreciată...