Un comentator politic aprecia zilele trecute că România s-ar îndepărta tot mai mult de Europa, în timp ce un altul sugera că s-ar apropia de lumea interlopă a Americii de Sud, ambele comentarii fiind făcute în urma unor ultime declarații ale președintelui Camerei Deputațiilor de la București. Cert este că au existat perioade mai bune în relațiile dintre români și restul Europei, iar unele informații pot fi găsite în Arhivele Naționale ale Franței, care au digitizat între alte fonduri de documente, pe cel al Legiunii de Onoare.
O distincție de mare prestigiu ce a onorat de-alungul secolului al XX-lea vreo 70 de cetățeni români stabiliți în Franța, unii pentru aportul lor la cultura locului – așa cum e cazul celebrului filolog Lazăr Șăineanu, care a trebuit să părăsească România pentru ceea ce astăzi liderul partidului de guvernămînt ar califica drept „acte antiromânești” – alții pentru contribuția lor la clădirea unor punți creatoare între cultura franceză și cea românească.
Între aceștia din urmă, arhivele franceze pun în lumină cîteva documente inedite despre compozitorul și criticul muzical Stan Golestan. Născut în 1875 la Vaslui, sosit la Paris la ceva mai mult de 20 de ani, vîrstă care nu i-a mai permis să se înscrie la Conservator, Stan Golestan și-a făcut studiile muzicale, încheiate în 1903, la o altă instituție de mare prestigiu, Schola Cantorum.
Pagină din dosarul de acordare a Legiunii de Onoare (Foto: Archives Nationales de France)
Printr-un decret oficial, pe baza raportului făcut de Ministrul de Externe al Franței, la 23 iulie 1925, anul în care împlinea 50 de ani, compozitorul român Stan Golestan era distins cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare. Propunerea fusese avansată de Ministerul de Externe, Marii Cancelarii a Legiunii de Onoare în iulie 1924, cînd în dosarul special al Cancelariei era înscris dactilografiat, sub rubrica de servicii aduse Franței ce justificau distincția: „Compozitor, elev al dl. Vincent d’Indy, Albert Roussel și Auguste Sérieyx, Dl. GOLESTAN este diplomat al Înaltei Școli de Studii de la București; el a obținut premiul național român de compoziție muzicală [George Enescu, în 1915; V.E], și la Paris, Prix Verlay. Dl. GOLESTAN a fondat o revistă intitulată: „La Revue Franco-Roumaine”, care nu mai apare acum; scopul ei a fost de a face cunoscute limbile celor două țări.
Expunere de motive în dosarul Legiunii de Onoare (Foto: Archives Nationales de France)
Dl. GOLESTAN este un colaborator asiduu al ziarului „L’Indépendance Roumaine” din București, în care a făcut propagandă pentru muzica franceză; el este, între altele, critic muzical la „Dicționarul Larousse”, la publicația „Le Journal”, la „Le Monde musical” și la „Revue Musicale”. Dl. GOLESTAN este totodată membru al cercului de critică dramatică și muzicală din Paris. Fixat la Paris de vreme foarte îndelungată, lucrările sale figurează adesea în programele marilor concerte simfonice; criticii i-au consacrat numeroase articole, iar personalitatea sa este, se spune, multilaterală. De-alungul a numeroși ani, Dl. GOLESTAN a publicat articole urmărite de public în „Adevărul”, ziar de la București, devotat cauzei franceze de la apariția sa și care a declanșat la începutul războiului o campanie ardentă în favoarea intrării în război a României de partea Aliaților”.
Caracterizare în dosarul Legiunii de Onoare (Foto: Archives Nationales de France)
În octombrie 1924, Ministerul Învățămîntului și al Artelor reamintea celui de Externe de propunerea de decorare și îi trimitea în copie scrisorile de susținere a ei de către compozitorul Vincent d’Indy, ofițer al Legiunii de Onoare, director la Schola Cantorum și de către pianistul Alfred Cortot, și el Ofițer al Legiunii de Onoare și, la acea dată, profesor onorific al Conservatorului și profesor la Școala Normală de Musică. Semnatarul recomandării atrăgea atenția ministrului de externe că „se pare, din clipa de față, titlurile Dlui Golestan pentru distincția onorifică cerută sînt stabilite de o manieră ce nu lasă nici o îndoială asupra legitimității lor, ca și asupra simpatiilor de care se bucură, de mai mult de 20 de ani, în mediile artistice și politice din Franța și România.”
Compozitorul Vincent d’Indy, ce îi fusese profesor în anii
Vincent d'Indy pe o carte poștală de epocă
1897-1903, scria la 24 septembrie 1924: „Dl. Golestan este un artist de mare valoare pe care îl cunosc de vreme îndelungată, fiindcă mi-a fost elev și a lucrat compoziția sub direcția mea la Schola Cantorum. De atunci încoace, el nu a încetat să se pună în mod generos în slujba artei noastre franceze, fie la Paris, fie în România și știu că, grație intervenției sale, au fost realizate lucruri excelente.” Vincent d’Indy pleda pentru acordarea distincției în conformitate cu „dorințele tuturor muzicienilor ce iubesc acest artist generos”.
Cei doi prieteni ai săi: George Enescu și Alfred Cortot (Foto: Bibliothèque nationale de France)
La 4 octombrie, o scrisoare similară era expediată de Alfred Cortot, care îl susținea și el călduros, afirmînd: „În cursul recentei mele călătorii în România, am fost martor al activității inteligente și perseverente cu care a lucrat pentru a face cunoscute compatrioților săi lucrările cele mai remarcabile ale compozitorilor Școlii noastre. Am putut judeca, de asemenea, gradul de autoritate de care dispune în fața opiniei publice și cît de atent sînt urmărite în țara sa numeroasele sale articole de presă consacrate artei noastre naționale.” Potrivit lui Cortot, „Stan Golestan reprezintă la fel de demn la noi muzica țării sale; este un compozitor remarcabil și interpretarea recentă a lucrărilor sale, iarna trecută la Colonne, primirea de care s-au bucurat din partea publicului, sînt o garanție sigură că bunăvoința Guvernului francez față de Golestan nu se va adresa numai prietenului nostru de totdeauna, dar și unui artist de talent.”
Carte poștală trimisă din România criticului Henri Prunière (Foto: Bibliotèque Nationale de France)
Două documente grăitoare despre o personalitate moldoveană a României, astăzi practic uitată și ale cărui lucrări nu mai sînt nici cîntate, nici editate pe disc la București. Asemenea altora...