Cum o misiune civilă a UE ajută R. Moldova să facă față atacurilor hibride ale Rusiei?

Diplomatul român Cosmin Dinescu conduce la Chișinău o misiune civilă a Uniunii Europene, care ajută R. Moldova să facă față amenințărilor hibride.

Știrile false, tentativele de ingerințe străine sau de atacuri cibernetice ar putea crește în R. Moldova în acest an, când sunt planificate alegeri prezidențiale și un referendum despre aderarea la UE, estimează șeful misiunii civile a Uniunii Europene la Chișinău, Cosmin Dinescu.

„Este foarte probabil ca întreaga gamă de instrumente hibride” să fie folosite în 2024 în R. Moldova pentru a „destabiliza sau a opri cursul pro-european” al țării, afirmă în podcastul video „Pe Agendă” Cosmin Dinescu, diplomat român care conduce la Chișinău, de anul trecut, o misiune a UE de parteneriat cu R. Moldova.

Misiunea civilă, cerută Bruxelles-ului de guvernarea de la Chișinău, ajută R. Moldova să gestioneze situațiile de criză, să facă față amenințărilor hibride și să ofere echipamente unor instituții ale statului.

Dinescu opinează că în 2024, un an electoral, vor continua să fie folosite instrumentele hibride împotriva R. Moldova, precum ingerința în viața politică internă: „fie prin sprijinirea unor partide, fie prin finanțări ilegale, fie prin, poate, proteste care au fost orchestrate sau finanțate”.

În acest moment, autoritățile din R. Moldova fac față „moderat bine” la atacurile hibride, precum dezinformările, știrile false sau atacurile cibernetice, spune Dinescu, care adaugă că misiunea și autoritățile nu au „neapărat un plan creionat și scris” despre cum să reacționeze în situații de criză, ci încearcă să prevină aceste crize în mod constant.

Misiune UE diferită în R. Moldova

Misiunea trimisă de UE în R. Moldova este diferită de alte misiuni civile, pentru că își concentrează atenția pe amenințările hibride cu care se confruntă țara, explică șeful misiunii.

„R. Moldova nu este amenințată în mod direct de ostilitățile Rusiei împotriva Ucrainei, însă există întregul arsenal al instrumentelor hibride care se folosesc aici: dezinformare, șantaj energetic, șantaj economic, narative false sau - după cum am văzut înainte de ultimele alegeri locale - fluxuri financiare ilicite care au pătruns în vederea sprijinirii unor candidați sau influențării alegerilor”, spune Dinescu.

Potrivit lui, este nevoie de mai mulți angajați în instituțiile statului care să contracareze atacurile cibernetice și atrage atenția că în acest an „vor exista creșteri în gradul de dezinformare și mesaje care nu au sprijin în realitate”, tocmai de aceea autoritățile trebuie să fie pregătite.

De altfel, misiunea civilă a UE oferă „sfaturi strategice” Chișinăului despre cum să facă față crizelor. Inițial, misiunea trebuia să aibă 40 de experți internaționali și șapte locali, însă numărul celor din R. Moldova s-a extins până la 12, iar aici vor veni să lucreze, pe perioade scurte, și alți specialiști din țările UE.

Bugetul misiunii pentru doi ani este de 13,4 milioane de euro, iar zece la sută din acești bani sunt folosiți pentru „celula de proiecte” – vizite de studii, training-uri sau echipamente care pot varia „de la chestiuni de bază informatice până la niște echipamente complexe pentru sprijinul activității ministerului de Interne, anumite vehicule”, explică șeful misiunii civile a UE.

Ce mai puteți afla din acest interviu:

  • Cum colaborează misiunea civilă a UE cu autoritățile de la Chișinău?
  • Ce crize de securitate „a dezamorsat” misiunea civilă a UE de când se află în R. Moldova?
  • Comunică membrii misiunii și cu reprezentanți ai regimului separatist de la Tiraspol?
  • Cum ar putea influența situația de securitate din R. Moldova alegerile prezidențiale ruse?

Pe agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri seara, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordine zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.