Cum poți vizita muzeele de la sat din România de la distanță cu ajutorul tururilor virtuale 3D

Casa-muzeu „George Muntean” Bilca, județul Suceava

În anul 2000, scriitorii George Muntean și Adela Popescu donează această gospodărie către Muzeul Național al Bucovinei. Casa de locuit și anexele gospodărești (grajdul, poarta, gardul din scândură acoperit cu draniță, fântâna cu cumpănă) reprezintă arhitectura specifică și organizarea arealului de locuit specific zonei etnografice Rădăuți, Bucovina.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D.

Echipa Muzee de la sat la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” din Județul Vrancea. Din echipa proiectului fac parte: Cosmin Murarașu (expert scanare 3D), Nicoleta Felea (copywriter), Silvia Nistor (traducător), George Patriche (videograf) și Ionuț Teoderașcu (fotograf).

*Ionuț Teoderașcu face parte și din echipa Europei Libere, ca social-media editor.

Casa „Popa”, județul Neamț

Nicolae Popa (1919-2010), artist naiv, a construit acest spațiu cu resurse proprii, prin creare sau colecționare. Dorința sa a fost de a conserva obiectele, tradițiile și patrimoniul nescris din mediul rural.

Casa „Popa” (jud. Neamț) are trei spații de vizitare: prima este curtea cu statui, cea de-a doua este casa străbunicilor — clădire de patrimoniu, de la 1867 — unde sunt expuse creațiile artistice ale artistului. Al treilea spațiu este Casa Colecțiilor (în fotografie), un pavilion în stil tradițional moldovenesc ce cuprinde opt săli organizate tematic. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D.
 

Aproape 1 000 de elevii din 10 școli din medii vulnerabile vor explora tururi virtuale ale muzeelor prin intermediul ochelarilor de realitate virtuală (VR). Proiectul este demarat împreună cu Teach for Romania, o organizație non-guvernamentală din domeniul educației. 

Aici elevii explorează virtual Muzeul Zoologic „Constantin Romanescu” din sat Dreptu, județul Neamț. 

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești (jud. Argeș) a fost înființat în anul 1939 prin Decret Regal, emis de regele Carol al II-lea. Principala construcție, în jurul căreia s-a construit ansamblul medieval de la Golești, este conacul Golești. Alături de curtea conacului se află Muzeul etnografic în aer liber (în fotografie), dedicat celor două ocupații străvechi: viticultura și pomicultura.

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii este amplasat pe o suprafață de 14 hectare și oferă vizitatorului o imagine pitorească despre viața la țară — atât a boierului, cât și a țăranului. Case, anexe, instituții și construcții specializate din sate românești, specifice perioadei 1800-1900, au fost demontate și remontate la Golești.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D.

Conacul din Tescani (jud. Bacău), locuință a familiei boierești Rosetti-Tescanu, a devenit un loc aparte în viața compozitorului George Enescu (1881-1955). El ar fi venit prima dată la Tescani în 1917, alături de regină și s-a îndrăgostit de acest loc pitoresc. Mai târziu, s-a căsătorit cu Maria Cantacuzino (Maruca), una dintre fiicele familiei.

La acest conac a definitivat George Enescu opera sa lirică Oedip, pe care a dedicat-o soției sale. În 1947, la un an după mutarea definitivă a lui Enescu în Paris, Maruca donează acest conac Ministerului Culturii.

​​Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Secției „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu - George Enescu”, Tecani, județul Bacău.

Muzeul Colectivizării din România (jud. Neamț) este un muzeu recent inaugurat, în noiembrie 2020, și este primul care abordează această temă în România. Camerele din cele două case din curtea familiei Bulai, de la 1906, respectiv 1941, au fost folosite de către autorități drept post de miliție și magazin al Cooperativei de Consum și Centru de Achiziții.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

Palatul „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa (jud. Iași) a fost construit între 1800-1811 de către Săndulache Sturdza. În 1862, fiul acestuia a scos la licitație clădirea și a fost cumpărată de către Alexandru Ioan Cuza, pentru a-i fi reședință de vară. De mobilier s-a ocupat chiar soția domnitorului, Elena Cuza, care a cumpărat piese de la Paris.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, palatul a fost distrus. Clădirea a fost restaurată și în 1982 a fost deschisă spre vizitare. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

Punctul principal al acestui areal este un mormânt tumular princiar geto-dacic din sec IV î. Hr, protejat în cadrul Muzeului de Sit arheologic de la Cucuteni (jud. Iași). Arheologii implicați în cercetări au încercat păstrarea in situ a celui mai bine conservat și celui mai mare tumul.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

Casa în care s-a născut și a copilărit Fănuș Neagu (1932 – 2011) a fost construită chiar de tatăl autorului, Vasile Neagu. Casa modestă cu două camere, cu tindă și prispă, a fost refăcută așa cum se prezintă astăzi, în anii  ‘60 de fratele scriitorului, George.

În 2008, Fănuș Neagu a donat casa părintească autorităților brăilene, iar pe 2 iulie 2011, aceasta a devenit oficial casă memorială, exact când se împlineau 40 de zile de la moartea autorului. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Casei Memoriale „Fănuș Neagu” din județul Brăila.

Prezența unui muzeu cu acest specific în zona Colți se datorează zăcămintelor de chihlimbar, care au fost exploatate, prelucrate și chiar colecționate de către săteni. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Colecţiei Muzeale Colţi (Muzeul Chihlimbarului) din județul Buzău.

Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” (jud. Suceava) se află în același sat cu locuința părintească a lui Ciprian Porumbescu (1853-1883) și aprofundează cariera compozitorului. Găzduit de un fost conac boieresc, construit în secolul al XVIII-lea, muzeul a fost inaugurat în 1971. Sunt expuse obiecte care au aparținut muzicianului: bagheta de dirijor, pianul și violoncelul.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

Personalitate istorică, Costache Negri (1812-1876) s-a născut la Iași, într-o familie de boieri. După moartea tatălui îi revine moștenire conacul de la Mânjina, din județul Galați. Moșia a servit drept loc de întâlnire pentru revoluționarii de la 1848 care plănuiau evenimentul. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Casei Memoriale „Costache Negri” din județul Galați.

Situată în arealul natural al pădurii Petrești, Secția de Etnografie aparține Muzeului Vrancei. Expoziția în aer liber cuprinde 73 de construcții, dintre care: hanul satului dispus pe două etaje (în fotografie), școala cu bănci vechi de lemn și primăria.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

Muzeul „Conacul Pană Filipescu” (jud. Prahova) este un monument istoric și de arhitectură, construit în stil tradițional, la mijlocul secolului al XVII-lea. Ctitorul conacului este marele logofăt Pană Filipescu. Acesta s-a înrudit cu familia Cantacuzino, prin căsătoria sa cu fiica cea mare a lui Constantin Cantacuzino.

Aici poate fi explorat turul virtual 3D. 

Savantul Francisc Rainer (1874-1944), creatorul școlii românești de antropologie, obișnuia să vină și să-și petreacă timpul în casa sa de vacanță de la Cheia, la poalele masivului Ciucaș. Din 2007 casa a devenit muzeu. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Muzeului de antropologie „Francisc Rainer” din județul Prahova.

În satul ialomițean Ograda, s-a născut, în 1900, cel care avea să devină unul dintre muzicienii de elită ai lumii. Ionel Perlea a locuit primii ani ai copilăriei în casa construită de străbunicii săi, într-o familie cu patru copii. În casă pot fi văzute, printre altele, pianina adusă de la New York, alături de pianul ce a aparținut tatălui său. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Casei Memoriale „Ionel Perlea”.

Poetul Nicolae Labiș (1935-1956) s-a mutat în această casă, împreună cu părinții, când avea 10 ani. Căsuța din centrul satului iese în evidență cu tâmplăria de lemn vopsită în albastru și acoperișul din șindrilă măruntă. În scurta ședere de la Mălini, poetul a scris o parte din opera sa. Spre exemplu, „Moartea căprioarei” a fost creată într-o noapte, în dormitorul casei. 

Aici poate fi explorat turul virtual 3D al Casei Memoriale „Nicolae Labiș” din județul Suceava.