Cum să previi un complot? O analiză a momentului

Mai întâi, demiterea intempestivă – așa a părut – a guvernului condus de Natalia Gavrilița, după doar un an și jumătate de la învestire. Guvernul pe ansamblu a făcut față crizelor cauzate de război și consecințelor pandemiei, a punctat convingător în zona politicii externe. La plecare, prim-ministra Natalia Gavrilița, prestația ei, a fost lăudată de președinta Maia Sandu și de spicherul Igor Grosu. La fel, partenerii externi au elogiat colaborarea pe care au avut-o cu Executivul de la Chișinău.

Pe acest fundal, s-a creat o senzație stranie: dacă toți te apreciază, de ce pleci? Maia Sandu a răspuns indirect la această nedumirire, trasând pentru viitorul guvern obiectivele perioadei următoare: dezvoltarea economică și o accelerare a reformei în justiție, unde chiar în aceste zile are loc un adevărat exod al vechilor cadre, magistrați care se opun schimbărilor sau cred că nu le vor face față.

În zilele ce au urmat s-a văzut că principalul motiv al schimbării guvernului a fost mutarea accentului pe securitatea națională, într-un context tot mai tensionat, confirmat și de dezvăluirile președintelui Zelenski privind intenția Rusiei de a răsturna guvernarea din Republica Moldova. Astfel încât noul premier desemnat, Dorin Recean, va trebui să se ocupe de siguranța națională, începând chiar din ziua învestirii.

Luni, 13 februarie, într-un briefing de presă, președinta Maia Sandu a descris amănunțit, ca într-o demonstrație de manual, complotul Moscovei: atacarea unor sedii de stat și luarea de ostatici, folosind trupe „proxi”, infiltrate din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru. Acțiunea trupelor de comando vor fi acoperite cu așa-zise proteste populare, organizate de „formațiunea Șor cu toate derivatele sale”. În final, ar urma să se instaleze un regim-marionetă care va pune Republica Moldova la dispoziția Rusiei pentru acțiuni militare împotriva Ucrainei.

Detaliile acestui plan poartă o inconfundabilă amprentă rusească, un „modus operandi” pe care Moscova l-a aplicat în Crimeea și în teritoriile rebele din Donbass.

Dezvăluirile Maiei Sandu au produs reacții ușor de intuit. Ministerul de Externe rus a respins acuzațiile președintei de la Chișinău, ca fiind nefondate și fără dovezi, și a pretins că tocmai „Kievul vrea să atragă Moldova într-o confruntare dură cu Rusia.”

Sateliții Moscovei din Moldova s-au arătat și ei indignați. Marina Tauber, animatoarea „derivatei” Mișcarea pentru Popor, pretinde că Maia Sandu „inventează scenarii apocaliptice, pentru a lansa noi abuzuri și limitări ale drepturilor omului. Maia Sandu este gata să arunce țara într-un război”. Blocul comuniștilor și socialiștilor a venit cu un comunicat redactat pe același ton și a cerut SIS să prezinte dovezi ale complotului.

Sceptice s-au arătat și unele partide din opoziția extraparlamentară care consideră lipsite de orice substanță și „având credibilitate zero” informațiile despre o lovitură de stat rusească în Moldova.

La celălalt pol, partenerii occidentali s-au arătat îngrijorați și preocupați de informațiile prezentate de șefa statului moldovean. Deși complotul deocamdată nu a fost confirmat din surse independente, „cu siguranță nu este în afara limitelor comportamentului rus. Suntem întrutotul alături de Guvernul și poporul din Republica Moldova”, a spus tot luni, 13 februarie, într-o conferință de presă, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă.

Maia Sandu a obișnuit opinia publică din Moldova cu mesaje sobre, bine cumpănite. De aceea, contrastul dintre stilistica ei de până atunci și conținutul exploziv al celor comunicate de ea în 13 februarie a dat cumva o alură exotică acestor declarații, mai ales că guvernarea de la Chișinău a afirmat mereu că nu exisă pericole imediate pentru securitatea Moldovei și a cetățenilor săi.

Dar anulează stilistica neobișnuită a acestui episod verosimilitatea unui plan rusesc de destabilizare, devoalat de Maia Sandu? Nicidecum. La fel de justificată este întrebarea: ar mai fi făcut șefa statului aceste dezvăluiri, dacă nu veneau mai devreme declarațiile lui Volodimir Zelenski despre o conspirație rusească împotriva Republicii Moldova? Probabil că președinta ar fi urmat aceeași conduită a discreției, doar că riscurile de a NU fi vorbit ar fi fost mai mari decât emoțiile și reacțiile (false de altfel ale oponenților politici) față de cele comunicate.

Nu calmezi spiritele, nu previi stările de panică în rândul populației, ascunzând realitatea sub preș. Guvernarea trebuia să iasă din silenzio stampa, să nu se teamă să fie deschisă și sinceră cu cetățenii, să-și învingă complexele. Asta pentru ca într-o situație de criză majoră să nu-și surprindă cetățenii cu declarații și acțiuni disproporționate față de felul cu care i-a obișnuit. Să aibă mai multă încredere în cetățeni, ca să se poată baza pe ei nu doar în momente critice, dar și în situații de viață normale.

Există desigur și informații clasificate, însă comunicând partea esențială, fondul problemei, îți este mai ușor să administrezi situația. Îți alertezi prietenii, dar transmiți și inamicului un semnal lipsit de echivoc. Spunând că știi ce pune la cale, l-ai lipsit de elementul-surpriză, îi șubrezești poziția, îi dai de înțeles că Moldova, ajutată de prietenii și aliații săi, își va lua măsuri de apărare.

Nu avem dubii că instituțiile abilitate cu siguranța națională își vor face datoria. O primă dovadă a fost blocarea suporterilor echipei Partizan Belgrad, asupra cărora existau suspiciuni că sunt un grup de provocatori. Mai greu va fi să elaborezi, poate, o strategie față de anunțatele proteste ale grupării Șor. Însă manifestațiile de stradă violente, din toamnă, ale oligarhului fugar pus pe lista sancțiunilor americane ar fi trebuit să fi învățat ceva autoritățile.

Există nemulțumiri legitime ale populației față de scumpirea vieții și acestea trebuie întâmpinate calm, prin dialog, prin deschidere, printr-o campanie de informare corectă, pe când diversiunile urzite pe spatele oamenilor să-și primească tratamentul cuvenit.