„Bancurile” cu substrat politic care au circulat în tot „lagărul” socialist sunt o dovadă în acest sens dar nu mai puțin important a fost umorul non-conformist, în răspăr cu dogmele de partid, reușind – adesea foarte greu – să înșele vigilența cenzurii. Ioan T. Morar, scriitor cunoscut (poet, romancier), este și o persoană plină de umor, cu un extraordinar simț al replicii și deosebite însușiri de parodist. El publică acum o carte savuroasă, Fake news în epoca de aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă (Polirom), care reconstituie, cu mare grijă pentru detaliul revelator, societatea românească de dinainte de 1989. Este, totodată, și o carte cu caracter autobiografic, fiindcă autorul transcrie experiențe personale, arătând – cu onestitate – că a încercat, și a reușit, să nu facă compromisuri cu regimul: nu a fost un „disident” dar are conștiința curată și e mulțumit că, de câte ori a avut ocazia, a jucat farse politrucilor, Securității și cenzurii.
Foarte interesant este și că această carte are o dimensiune pe care aș numi-o „pedagogică”, întrucât Ioan T. Morar explică răbdător, adresându-se tinerilor de astăzi, ce a însemnat „alimentația rațională” decretată de Ceaușescu, cum funcționa cenzura, cum se amesteca Partidul până și în campionatul de fotbal, cum ajungeau oameni cu trei clase primare absolvenți de facultate, doctori, uneori chiar academicieni, cum se manifesta și ce forme aberante ajunsese să îmbrace cultul personalității lui Ceaușescu, cum supraveghea Securitatea și cum românilor li s-a interzis la un moment dat să aibă orice contact cu străinii, cum obținerea unui pașaport era o teribilă aventură cu final incert etc.,etc. Nimic plicticos însă în aceste radiografii ale regimului comunist, pentru că autorul e mereu în vervă, povestește întâmplări amuzante sau spune bancuri, izbutește, într-un cuvânt, să capteze în permanență interesul cititorului.
O secțiune importantă a cărții e consacrată perioadei în care, în a doua parte a anilor ’80, autorul a lucrat în presa studențească. Chiar și înainte de asta își permisese fantezii destul de riscante, inventând poezii ale celebrului Cassius Clay, publicând false „traduceri” din poeți cunoscuți sau pur și simplu inexistenți. A ținut apoi o rubrică intitulată „Lumi paralele”, cu „știri” false și, pe deasupra, abracadabrante, deoarece puneau în circulație tot soiul de enormități. Cenzura le-a lăsat să treacă – din lene ? din prostie ? – spre amuzamentul celor care apreciau, delectându-se, mistificarea.
Reconstituind o epocă în care au domnit falsul, absurdul și arbitrariul, cartea lui Ioan T. Morar este o carte tonică: ea arată că puteai totuși, prin umor și prin refuzul compromisurilor, să rămâi cu coloana vertebrală dreaptă.