CC a sesizat procuratura în legătură cu presupusa filare și intimidare a unor judecători

Curtea Constituțională a anunțat luni că a sesizat Procuratura Generală „în legătură cu declarațiile din presă ale unor figuri publice și cu presupusele filaje și intimidări la adresa unor judecători ai Curții”. Săptămâna trecută președinta CC, Domnica Manole, a spus că va sesiza procurorii după ce a aflat din presă că patru judecători de la CC ar fi „filați” și „intimidați”.

Anunțul vine înaintea examinării de către Curtea Constituțională, săptămâna aceasta, a contestării de către politicieni din opoziție a creditului de 200 de milioane de euro contractat de la Federația Rusă de guvernul premierului Ion Chicu. CC deja a suspendat aplicarea contractului de credit, luna trecută, după ce și-a schimbat pe neașteptate președintele, iar acum ar urma să examineze acordul cu Moscova „pe fond”.

Luni, premierul Chicu și-a reiterat poziția că plângerile opoziției ar fi „un atac politic” împotriva creditului de la ruși, pe care el îl consideră binevenit, mai ales în această perioadă de criză.

Tot luni, mai multe organizații neguvernamentale din R. Moldova, specializate în apărarea drepturilor omului și statului de drept, au dat publicității o declarație în care spun că politicienii trebuie să înceteze atacurile împotriva Curții Constituționale și a sistemului judecătoresc, și cer Procuraturii Generale să investigheze suspiciunile că judecătorii CC ar fi fost urmăriți sau intimidați.