Curtea de Apel Comrat a suspendat joi, 5 mai, legea care permite purtarea așa-numitei panglici Sf. Gheorghe în autonomia găgăuză. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în următoarele 15 zile.
Decizia magistraților vine la câteva zile după ce guvernatoarea autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a promulgat decizia legislativului local de la Comrat ca panglica Sf. Gheorghe să fie „legală” în regiune. La sfârșitul lunii aprilie, parlamentul de la Chișinău a interzis controversata panglică, spunând că a devenit un simbol al războiului lansat de Rusia în Ucraina, alături de literele „Z” și „V”.
Într-un mesaj pe rețelele de socializare, guvernatoarea Vlah a scris, tot la 5 mai, că „puterea trebuie să fie atentă atunci când vine cu interdicții. Proiectele de interdicții trebuie să fie consultate larg cu toate grupurile sociale, așa încât legile să reflecte voința societății - și nu a unui grup de politicieni”.
Disputa are loc înaintea zilei de 9 mai, când oponenții puterii de la Chișinău și-au chemat simpatizanții să participe la un marș al victoriei, iar unii au sugerat că nu vor respecta noile reguli și vor afișa simboluri interzise. Opoziția socialistă a depus și o contestație la Curtea Constituțională, în tentativa de a anula interdicțiile. Nu este clar dacă deliberarea are șanse să înceapă până pe 9 mai.
Interdicția adoptată de parlamentul de la Chișinău prevede pentru cei care o încalcă amenzi de la 4.500 până la 9.000 de lei pentru persoanele fizice, putând merge până la 18.000 de lei în cazul persoanelor cu funcții de răspundere și până la 30.000 de lei pentru persoanele juridice.