Curtea Supremă a Rusiei a confirmat marţi desființarea celei mai vechi organizații pentru apărerea drepturilor omului din țară, Memorial International. Memorial contestase la Curtea Supremă decizia definitivă din februarie a justiției ruse de dizolvare a ONG-ului.
La sfârşitul lui decembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de Memorial, i-a cerut Moscovei să suspende dizolvarea ONG-ului, pentru a-i permite examinarea cazului. Bazându-se pe această cerere a CEDO, Memorial a sesizat Curtea Supremă a Rusiei.
Memorial International este acuzată că a încălcat așa-numita lege a „agenților străini”, care este folosită de autorități pentru a interzice organizații ale societății civile și companii media independente sau străine.
### Vezi și... ### „De astăzi, istoria este scrisă de Putin”În decembrie, Curtea Supremă a decis inițial că Memorial International, organizația umbrelă pentru multe filiale regionale și Centrul Memorial pentru Drepturile Omului, ar trebui desființată pentru încălcarea legii agenților străini.
În aceeași lună, într-o ședință separată, Tribunalul orașului Moscova a dispus închiderea Centrului Memorial pentru Drepturile Omului din Moscova, cu aceeași acuzație.
Activiștii pentru drepturile omului au spus că nu există temeiuri legale pentru lichidarea organizației Memorial, care s-au dedicat încă de la sfârșitul anilor 1980 cercetării crimelor comise în timpul Uniunii Sovietice și promovării drepturilor omului în Rusia și fostele republici sovietice. Ei spun că cererea Procuraturii Generale de a închide Memorial este „motivată politic”.
Legislația inițială din 2012, care viza ONG-urile și grupurile pentru apărarea drepturilor omului, a fost extinsă de atunci pentru a viza organizațiile media, jurnaliștii individuali, vloggerii și aproape oricine primește bani din afara Rusiei și, în ochii Kremlinului, exprimă o opinie politică.
### Vezi și... ### Putin a mai înlăturat un „agent străin”: Memorial International