Guvernul britanic a anunţat marţi lansarea unui program pentru primirea '„pe termen lung'' a 20.000 de refugiaţi afgani, între care 5.000 în primul an, măsură anunţată în ajunul unei sesiuni extraordinare a parlamentului dedicată crizei legate de revenirea talibanilor la putere în Afghanistan.
Marea Britanie are deja din decembre un mecanims de Relocare și Asistență, sau Arap, pentru afganii care au colaborat direct cu trupele britanice sau cu alte organizații finanțate de Marea Britanie. Acest program permite să li se ofere un drept de intrare in Marea Britanie dacă sunt considerați ca fiind expuși unui risc serios dacă rămân în Afganistan. Ministerul de Externe de la Londra a informat că în ultima săptămână, 289 de persoane au părăsit Afganistanul în baza acestui program, dar nu a precizat câte persoane, în total, ar putea obține o viză prin acest mecanism, relatează The Guardian.
Afganii reprezintă de mult una dintre cele mai mari populații de refugiați din lume, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, stabilindu-se mai ales în Iran și Pakistan și în alte țări din Asia de Sud.
Marea majoritate a refugiaților din Afganistan locuiesc în Pakistan și Iran, care continuă să găzduiască peste 1,4 milioane și respectiv 780.000 de refugiați afgani înregistrați. Ambele țări găzduiesc, de asemenea, milioane de afgani care au plecat în căutarea unui loc de muncă.
Cel puțin 3,5 milioane de afgani sunt strămutați în interiorul țârii, potrivit Centrului de monitorizare a deplasărilor interne.
Statele Unite au primit deja peste 15 mii de refugiați afgani și familiile lor, dintr-un total de peste 34 de mii care au primit viza de intrare.
Canada va primi 20.000 de refugiați din Afganistan, a declarat vineri ministrul său pentru imigrație și va acorda prioritate celor care au luptat pentru drepturile omului, femeilor, persoanelor LGBTQ și altor persoane care riscă să fie persecutate de milițiile Taliban.
Franța, Germania, Olanda și țările scandinave au sistat deportarea refugiaților afgani, care nu primiseră drept de ședere.