De aproape trei ani, Parlamentul și Guvernul Britanic dau impresia că se spetesc să-și compromite reputația. Parlamentul excelează. După aproape 1000 de ani de autoritate, această instituție formidabilă a ajuns să producă în masă tertipuri, chichițe procedurale, interpretări microscopice și reguli despre reguli. Toate pentru a suci gîtul referendumului care a scos Marea Britanie din UE.
Your browser doesn’t support HTML5
Chiar dacă e gravă, tema e întrecută de alunecarea generală a instituției în frenezia procedurală care poate răsturna, schimba sau anula orice subiect. Astfel, dacă o temă nu convine, ea e anhiliată ,după ce e plimbată prin Parlament unde se umple de amendamente și voturi parțiale, voturi și mai parțiale la voturi parțiale și formule de redactare. Pe parcurs, în tot acest labirint cu mii de lame și foarfeci, nimeni nu se opune deschis, cu principii și argumente.
Toată lumea se declară de acord dar sfîrșește prin a fabrica un produs care e exact inversul propunerii intrate în Parlament. În toată această busculadă tehnică, Parlamentul nu are nici o vină. Instituția e locuită și preluată de oameni care nu îi mai respectă gloria și înțelepciunea.