„Femeile și fetele pe care le vedem în jur, par să-și petreacă o după-amiază ca în orice cafenea din Europa, dar când ajung acasă lucrurile sunt total diferite”, îmi spune Najiba Mahmud, fixându-i cu privirea rând pe rând pe toți clienții cofetăriei de la etajul al cincilea al mall-ului City Star aflat în centrul orașului Suleymaniyah: „Când se întorc acasă, ele sunt total supuse, se îmbracă așa cum li se cere, fac ceea ce li se cere și nu îndrăznesc să iasă din cuvântul bărbatulie casei”.
La Mall - Sulaymaniyah, Irak, septembrie 2021.
Najiba e trecută bine de 50 de ani, dar arată mult mai tânără, în ciuda numeroaselor greutăți pe care și le-a asumat benevol încă înainte să aibă 20 de ani, pe vremea dictaturii lui Saddam Hussein, când s-a decis să umble prin satele din jur și să le spună femeilor că nu trebuie să fie sclavele bărbaților. Și-a început misionariatul pentru că foarte multe femei erau omorâte în toată regiunea și probabil în întreaga țară. Umbla prin sate, dar în același timp încerca să-i convingă pe cei din politică să schimbe legile în așa fel încât familiile să nu-și mai poată vinde copii și bărbații să nu-și mai poată omorî nevestele.
Najida Mahmud - Sulaymaniyah, Irak, septembrie 2021.
Dincolo de legi, lumea tribală nu s-a schimbat prea mult, explică Najiba, fiindcă „mai presus de viața femeilor stă mândria familiei și a tribului, așa că dacă o femeie face ceva ce atinge onoarea acestor entități ele sunt omorâte”. Se întâmplă ca o femeie să fie judecată de trib și condamnată la moarte doar pentru că a ieșit afară și a vorbit cu cineva care nu e din familie.
Strada este a bărbaților - Sulaymaniyah, Irak, septembrie 2021.
Instituțiile statului știu ce se întâmplă, dar nu se amestecă în viața internă a triburilor, fiindcă au nevoie de ele în jocurile politice, așa că femeile sunt de trei ori supuse: (i)regulilor tatălui sau fraților; (ii) soțului; (iii) tribului.
Adesea nu au scăpare, atunci când sunt bătute, hărțuite sau chiar lăsate pe drumuri, pentru pentru că au născut doar fete și nu au unde merge, pentru că nici părinții nu le mai primesc sau nu au cum să le ajute.
Bazarul din Sulaymaniyah, Irak, septembrie 2021.
Există o rețea de femei care se ajută între ele, aproape ca în dramele imaginate de Margret Atwood în Povestea slujitoarei. Sunt și adăposturi pentru ele, dar multe nu au încredere în aceste stabilimente, fiindcă, adesea, poliția în loc să le apere, divulgă locul în care se află soților, fraților, celor care sunt pregătiți să le omoare sub pretextul că i-ar fi făcut de rușine. Sunt mai sigure ascunzișurile pe care le oferă în secret rețeaua informală a femeilor.
Mahla - Sulaymaniyah, Irak,
Mahla a fost adoptată de Najiba Mahmud când încă nu împlinise 14 ani, fiindcă altfel nu-și putea pierde urma. Rețeaua de femei a Najibei a ajutat-o să fugă din Kurdistanul Iranian, să treacă granița și să poată fi adăpostită în secret. Două luni a stat în casa Najibei fără ca nimeni din familie să bănuiască ceva. Îi spune mama Najibei și e cea mai scumpă ființă din viața ei, dar e prima dată când se revăd după după mai bine de 20 de ani, aici în Kurdistan.
Mahla, care pare atât de fragilă, a fost ofițer în armata americană și a luptat în Irak și în Afganistan, până în urmă cu doi ani când a fost rănită grav, a avut gâtul secționat și nu a mai fost aptă pentru front. Câtă vreme era activă în armată, regulile militare îi interziceau să meargă în vacanță în zone de conflict, iar reuniunile de familie aveau loc adesea în Turcia. Cu mama ei adoptivă se vedea, însă, și în Europa. O altă fiică a Najibei stă în Germania, la Sulaymaniyah au rămas doar fratele ei, care ca militar Peșmerga, câștigă cam 700 de dolari pe lună, pe care îi suplinește Mahla din Statele Unite, și o altă soră căsătorită în oraș.
Saulaymaniyah văzută de pe muntele AzmarIrak, Irak, septembrie 2021.
Najiba a plecat în Suedia din 2008. „Dacă n-aș fi cetățeană suedeză, n-am putea sta aici să ne bem liniștite cafeaua, pentru că autorităților nu le place că scot gunoiul de sub preș”. În 2007 a fost invitată la o conferință în această țară, dar pentru a putea pleca avea nevoie de permisiunea scrisă a fratelui său, după ce divorțase de fostul soț și acesta murise. I s-a părut nedemn că trebuie să aibă această permisiune și nu a plecat. A continuat să facă lobby pentru scoaterea acestei prevederi din lege și a plecat din țară imediat ce a reușit.
Bazarul din Sulaymaniyah, Irak, septembrie 2021.
Mahla îmi povestește despre cât de stranie i s-a părut aterizarea ei la Bagdad, când în loc de pistol mitralieră ducea pe umăr o poșetă și despre cum în mașina care rula rapid spre Sulaymaniyah i-a venit în minte întreaga listă a femeilor de care se ocupa Najiba. Mahla ține minte toate numele de pe acea listă veche și de ce trebuia salvată fiecare femeie de acolo. Najiba are mereu o astfel de listă, pe care apar mereu noi nume. Între timp, are și pozele victimelor, femei pe care nu a reușit să le salveze sau despre care a aflat prea târziu, îmi arată o tânără foarte frumoasă din Erbil omorâtă pentru că a vorbit împotriva familiei Talabani, care conduce Uniunea Patriotică a Kurdistanului.
O altă fotografie înfățișează o femeie chinuită, pe care rețeaua Nijibei a reușit să o salveze din sclavia Statului Islamic, apoi o fotografie cu o femeie cu șase copii, al cărei soț a fost omorât de ISIS, iar ea a fost siluită și o poză cu o fată omorâtă de propria familie fără un motiv cunoscut.
Datorită Najibei și altor femei ca ea multe legi s-au schimbat în Regiunea Autonomă a Kurdistanului Irakian și pe hârtie există o oarecare egalitate. În realitate, triburile sunt cele care dictează și polițiștii nu se implică. În fond, ei fac parte din rețeaua de putere și sunt menținuți în funcții în măsura în care fac servicii liderilor politici. În această logică, orice măsură împotriva unor decizii ale triburilor poate avea efecte nefaste asupra următoarelor alegeri. Cercul vicios nu se întrerupe niciodată.