Dacă era bărbat de stat adevărat, dl Iohannis refuza să semneze un abuz (Ioana Ene-Dogioiu/ziare.com)

Revista presei de la București.

„Kovesi a câştigat (la CEDO), dar ce facem cu Curtea Constituţională?”, cine va da socoteală pentru faptul că Laurei Codruța Kovesi „i s-au încălcat drepturile la un proces echitabil şi la liberă exprimare în cursul procesului de demitere din funcţia de procuror-şef DNA?”, întreabă Ion M. Ioniță în comentariul din Adevărul. Jurnalistul reface etapele acestui caz, până la revocarea din funcție a actualului procuror șef anticorupție pentru Uniunea Europeană și ceea ce rezultă este că, deși demiterea a devenit efectivă prin decretul semnat de președintele Klaus Iohannis, Curtea Constituțională stabilise că deciziile ei sunt obligatorii. Sesizarea Curții a fost făcută de fostul ministru al justiției Tudorel Toader, care încercase deja să o revoce singur, însă sesizarea i-a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii. Ion M. Ioniță spune crede că CCR a produs ceva și mai grav odată cu admiterea sesizării lui Tudorel Toader : a permis ca „ministrul de justiție să devină un factor de putere discreţionar care nu se supune niciunui control şi ale cărui decizii nu pot fi contestate prin nicio cale”.

Ioana Ene-Dogioiu scrie pe site-ul ziare.com despre decizia de ieri a Curții Europene a Drepturilor Omului că verdictul dat este, în același timp, garanția că nimeni, niciodată nu le va mai putea contesta procurorilor independența. „Este cea mai importantă moștenire a Laurei Codruța Kovesi pentru sistemul judiciar pe care l-a condus două mandate de procuror general și un mandat și jumătate ca procuror șef DNA”. Jurnalista adaugă însă că și președintele Klaus Iohannis are partea sa de vină în această poveste : sigur, CCR îl obliga să semneze decretul de revocare a d-nei Kovesi, dar în anul alegerilor prezidențiale, aceeași mână refuza să îndeplinească o obligație similară : să semneze decret de revocare din funcție a ministrului de justiție Ana Birchall. Mai mult, în cazul Laurei Codruța Kovesi Iohannis nu a formulat niciun cuvânt de mulțumire, nici măcar nu i-a comunicat direct că o demite, ci a făcut-o prin intermediul purtătorului de cuvânt. „Dacă era bărbat de stat adevărat, scrie Ioana Ene-Dogioiu, dl Iohannis refuza să semneze un abuz cu orice preț, inclusiv cel al suspendării, care ar fi antrenat o furie populară demolatoare pentru PSD. Din păcate, dl Iohannis a dat și această șansă PSD, a patra după ce a treia s-a numit Dăncilă”.

N-o să facem acuma o tragedie că dispare o revistă.


„O dilemă mai puțin în presa noastră”, se intitulează editorialul lui Andrei Pleșu din revista Dilema Veche. Un text amar, care anunță iminenta dispariție a revistei, ca urmare a condițiilor transmise de finanțator : holdingul Adevărul. Chiar și în aceste „vremuri precare” spune Pleșu, revista se vinde în aproximativ 5000 de exemplare săptămânal. Dar „În România (…)ne-am obișnuit, de mult, să practicăm înțelepciunea lui «se poate și fără…». N-o să facem acuma o tragedie că dispare o revistă. Avem alte griji, alte necazuri, alte priorități”. Radu Cosașu ar fi spus la un moment dat că „o revistă de face dansând”. Pleșu se întreabă acum : „Dar cum moare? Cu un surîs? Cu gustul deșertăciunii? Sau, poate, cu un dram de speranță?”