Donația de avioane de luptă moderne ar putea avea loc cel devreme în 2024, după ce aviația ucraineană va avea și primii piloți capabili să le comande, a declarat luni ministrul danez al Apărării pentru radio-televiziunea publică.
Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen a explicat că donația este făcută posibilă de decizia ministerului său de a retrage avioanele F-16 din uz cu doi ani mai devreme.
Toate avioanele de luptă ale Danemarcei vor fi înlocuite cu F-35 iar aceste livrări, a spus Lund Petersen pentru DR, pot începe mai devreme decât era prevăzut.
Danemarca, împreună cu Olanda, sunt primele țările unde piloții ucraineni vor începe antrenamentul pe F-16 din august.
### Vezi și... ### Biden va discuta cu aliații europeni despre avioane F-16 pentru UcrainaPotrivit ministrului danez al Apărării, antrenamentul va dura de la șase până la opt luni, motiv pentru care și donația va avea loc cel mai devreme în 2024.
„Ca să donezi avioane de luptă, trebuie să fie și cine să le piloteze”, a spus ministrul. Este de asemenea nevoie de tot sistemul tehnic de întreținere și reparare a avioanelor. „La fel de important”, a continuat Lund Petersen, „donația trebuie să includă și armele din dotarea unui F-16”.
Decizia de a face donația ar putea fi luată mai devreme, a mai spus ministrul danez.
Te-ar putea interesa și: Teoretic, piloții ucraineni ar putea fi antrenați și în România
Danemarca are 43 de avioane de luptă F-16, dintre care aproximativ 30 sunt încă în uz, conform DR. Din toamna anului 2023 până la sfârșitul lui 2025, acestea vor fi înlocuite cu avioanele mai moderne de luptă F-35A Joint Strike Fighters.
• Avioanele daneze F-16 sunt de tip Fighting Falcon. Pot ataca alte avioane de luptă în aer dar și lovi, cu precizie, țintele la sol.
• Sunt înarmate cu o mitralieră, calibrul 20 mm și în plus au stații pentru bombe și rachete.
• Avioanele F-16 au fost mereu modernizate, cu cele mai noi instrumente de zbor și sisteme de arme.
Sursă: Ministerul danez al Apărării/ DR