Născut pe 5 septembrie 1999 la Chișinău. A absolvit Liceul Teoretic „N. Iorga” în 2018. Actualmente este student în anul II la Facultate de Litere, Universitatea București.
Luni
Leo m-a trezit pe la 6:30. Vorbiserăm cu o seară înainte și mi-a zis că nu va dormi, trebuia să recitească Eneida, iar eu l-am rugat să mă sune înainte de 7:00. Anul trecut era să nu mai ajung la vreo două examene. Alarmele, fie ele multe și țipătoare, nu mă mai scoală cu sila din pat. Am coșmaruri foarte rar. Dar în noaptea de duminică spre luni am murit sufocat de un tip supraponderal pe un pat de spital. Habar nu am ce înseamnă.
Dicționar de vise nu am, așa că prefer să cred că e o simplă coincidență, cum e, de altfel, totul. Mi-am făcut o cafea și am început să-mi recitesc cursurile, să recreez itinerarul lui Ulise, să-mi amintesc cum iubeau trubadurii etc.
În drum spre facultate m-a oprit, după toate aparențele, un boschetar și, cu un damf tipic, mi-a cerut un foc. Am impresia că au toți aceeași înfățișare. Nu aș putea să-i disting.
La metrou aveam în căști Bitter Sweet Symphony și mi-a zîmbit ideea să trec prin aglomerație așa cum o făcea Richard Ashcroft în videoclip. Bineînțeles, nu am mai trecut de nicio aglomerație și am schimbat foarte cuminte magistrala vreo zece minute, cu cîte un pardon pe ici pe colo sau un stați liniștit/ă, nu mă supăr că m-ați călcat și un zîmbet cît se poate de genuin, așa cum se face.
După ce am venit acasă de la examen am dormit cîteva ore. Am continuat apoi un eseu pentru facultate. Scriu foarte greu. Din fericire sau nu, se pare că nu sunt grafoman. Am scris o pagină în trei ore. În fine, intru plictisit pe Facebook să mai citesc ce se întîmplă la Chișinău. Lucrurile merg din ce în ce mai prost și nu prea văd vreo ieșire. Intransigența distruge și e cazul ca politicienii să înțeleagă asta, indiferent cine ar fi ei.
Pe la 18:00 începe cearta obișnuită a vecinilor. Azi am aflat că fiul lor nu o duce prea bine la școală. Nici măcar nu poate delimita, leneșul, imberbul de el, o frază în propoziții, iar asta e, nu-i așa, ceva de o importanță ieșită din comun în viața unui adolescent. Pînă la urmă a fost ok, că e ziua lui azi. Pe la 20:00 i-au cîntat La mulți ani.
În seara asta pun eu muzică. Valeria nu-mi suportă muzica, iar eu pe a ei, așa că facem cu rîndul. Ajungem, totuși, la ceva comun cînd ascultăm Pink Floyd. Wish You Were Here trezește toate latențele din noi.
Marți
M-am trezit foarte tîrziu, aproape de 12. De regulă, chiar dacă stau acasă, încerc să mă apuc de lucru pe la 9. Nu am dormit prea bine, Valeria m-a trezit de vreo cinci ori în timpul nopții să-mi zică să mă dau mai încolo, că mă întind pe tot patul, că dorm peste ea. Am luat micul dejun - cafea și bomboanele care ne-au mai rămas de acasă - am mai vorbit despre facultate, despre ce mîncăm azi, la ce film ne vom uita diseară.
Am stat toată ziua acasă și am învățat pentru examenul de vineri. Am recitit cîte ceva din proza lui Eminescu și am rîs cînd am dat de versurile astea în Sărmanul Dionis – „De-ar fi-n lume numai mâțe – tot poet aș fi? Tot una:/ Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind – un Garrick,/ Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric/ Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună.” Trebuie să-l (re)descoperim și să-l (re)acceptăm pe „poetul național”.
Nu pot să zic că-mi este foarte apropiată muzica clasică. Nu mă văd ascultînd Wagner sau Rahmaninov, poate doar foarte rar. Totuși, am avut azi o audiție Erik Satie care a durat cîteva ore cu mici pauze, cauzate, cum să nu, de reclamele de pe YouTube.
Mi-am încheiat ziua cu cîteva poezii de Benjamin Fundoianu.
Miercuri
Ziua a început mai devreme. Pe la 5, Sonia mi-a adus aminte că nu i-am lăsat nimic de mîncare în bol. M-am tîrît pînă la bucătărie și mă întrebam de ce naiba am avut eu nevoie de încă o grijă, de o litieră, de tone de blană, gălăgie, scaun zgîriat, sunete dubioase în timpul nopții. M-am întors în pat și nu am mai putut adormi. După 2-3 minute, Sonia mi se așază pe piept. Toarce și mă linge aspru pe gît. Zîmbesc și-i cer scuze cu voce tare.
Nu am mai adormit și am decis că ar fi o idee bună să-mi fac o cafea și să mă uit la un film. Știam că nu pot fi atent la ceva nou, așa că am ales Reservoir Dogs, mai ales că vorbisem cu Leo săptămîna trecută despre el cînd ne plimbam pe Magheru după ore. Trebuia să ajungem la un anticariat și ne-am adus aminte de anul trecut și de furtuna din aprilie, și de cum ne-a udat din cap pînă-n picioare un soi de vitezoman, la fel, mergînd spre anticariat. Atunci, după ce l-am înjurat, ne-am simțit mai uscați, vii, liberi.
I-am întins buletinul de Chișinău și casiera s-a uitat cam confuză și lung la el...
Trebuia să mai citesc pentru examenul de vineri. Nu prea aveam chef, așa că am ascultat A Day in The Life și Eleanor Rigby și m-am simțit mult prea intimidat pentru a mai face ceva în următoarele ore. Am ieșit pînă la Lidl să iau pîine, roșii, ardei, portocale, cartofi, cereale și două beri. Ultima dată cînd un casier/ o casieră mi-a cerut un act de identitate să vadă dacă sunt major era în ziua în care împlineam 17 ani. Totuși, mi s-a întîmplat azi, la 20. I-am întins buletinul de Chișinău și casiera s-a uitat cam confuză și lung la el, nu înțelegea cum să-l apuce, cum să-l deschidă, ce să facă cu el.
Joi
Ascultînd Marvin Pontiac, împreună cu Valeria, am făcut clătite și am dansat pînă pe la 11. Nu au ieșit cine știe ce bine, dar a fost ok pentru prima dată. Mai încercăm, poate, și mîine. Ar fi trebuit să mă apuc de învățat, dar dacă tot am stat zilele astea-n casă, am zis să ieșim la o scurtă plimbare. Ne-am întîlnit jos cu vecina de deasupra noastră. Luna trecută avusesem un mic incident cu dumneaei și tot atunci am aflat că avem fețe de drogați și că facem prea multă gălăgie. Pînă la urmă, am salutat-o respectuos și am ieșit din bloc.
Nu e prima dată cînd mi se spune că am o față de drogat, direct sau indirect. Eram la Gara Filaret într-o seară și așteptam un pachet de acasă, Borcane și bani pentru încă o săptămînă, cum scrie Dan Sociu. S-au apropiat cîțiva polițiști și mi-au cerut pașaportul, pe care, bineînțeles, nu-l iau cu mine peste tot, deci nu-l aveam. Am așteptat ca Valeria să ajungă acasă ca să-i facă o poză. În fine, nu mîncasem nimic toată ziua, eram iritat și-i mai și luam peste picior cît așteptam. De plictiseală și multă frustrare, un polițist mă întreabă la ce facultate învăț, îi răspund că la Litere și apoi îmi zice că am față de artist și că ar vrea să vadă ce am în geantă. Cum nu am față de artist, ci mai degrabă una trasă și un fes peste care aveam gluga hanoracului, am înțeles destul de repede ce avea în vedere.
După plimbare, am ajuns acasă și am recitit Cezara și cîte ceva despre Junimea. Las aici un fragment din Amintirile lui George Panu: „- Bătrânul este indiferent, rolul lui este indiferent, poetul a găsit ocazie prin acest bătrân să facă niște versuri și să pună într-însele o parte a imaginației sale. Ce voiți mai mult? spune Eminescu. O poezie nu trebuie înțeleasă în totul, continuu, căci dacă toți bucherii de la școală o înțeleg, atunci nu mai este poezie.”
Vineri
Leo m-a trezit pe la 7:30. Nu mai vorbiserăm cu o seară înainte. E o zi cu soare și e cald. Mi-am recitit cursurile în metrou. La examen a fost ok. Tata m-a sunat să mă întrebe cum am scris și eu l-am întrebat de pisici, de soră-mea, de maică-mea.
Mă gîndeam dimineață că mi-e dor de Chișinău și de Botanica. De primăvara de la Botanica, mai exact. Apoi am citit pe net că doi tineri au fost înjunghiați pe Independenței. Îmi apare în minte, automat, fața lui Dima. Citesc știrea și văd că au 18 și 19 ani. Mă cuprinde un calm acru, bizar.
Acum ascult Lost for Words și aș vrea să dorm cîteva ore.