Născut la 26 decembrie 1991 în orașul Chișinău. Absolvent al Universității de Stat din Moldova, studii de licență (2014) și masterat (2016) la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative. Are experiență în media, realizând programe radio şi TV în cadrul IPNA Compania publică „Teleradio Moldova”, precum și în societatea civilă – activând în calitate de membru al Consiliului de administrare al Asociației pentru Dezvoltare Creativă (2012 – 2014). Urmează cariera diplomatică în anul 2014 când promovează concursul de angajare la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, în cadrul Direcției generale cooperare bilaterală. În perioada 2017 – 2020 a activat în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Japonia, acreditată prin cumul în Republica Coreea fiind responsabil de dosarul politic, relații economice și publice. Din iulie curent este purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe și șef al serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa.
Luni
Evenimentul zilei: Totalizarea rezultatelor preliminare a alegerilor prezidențiale
Personajul zilei: Diaspora Republicii Moldova în străinătate – 149 178 de cetățeni și-au exercitat dreptul de vot în cele 139 de secții peste hotare – este un record absolut și denotă un grad de activism civic fără precedent în cadrul unor alegeri organizate peste hotare.
Diaspora ne confirmă că în democrație – participarea și fiecare vot contează...
Ziua începe matinal – la 7:30 eram la birou și redactam contribuția ministerului pentru briefingul de presă al Comisiei Electorale Centrale de la ora 09:00. M-am bucurat în toată această perioadă de o colaborare bună pe partea de comunicare cu echipa de la CEC – am agreat să amplificăm reciproc toate mesajele de informare pe subiectul votului în străinătate, făcând uz de instrumentele digitale – asocierea paginilor în rețelele sociale, difuzarea mesajelor strategice, inclusiv promovarea coerentă a surselor oficiale și demne de informare: platforma voteaza.md și diaspora.cec.md.
Reflectez: Duminică, în ziua alegerilor, când am mers la votare alături de soție și fiica noastră am notat pe Facebook: „Fiecare #vot contează! Dragi prieteni, democrația se construiește de la mic la mare, prin participare! Azi noi acordat un VOT-putere fiecare!”. Sunt recunoscător moldovenilor care au ieșit la votare și au făcut-o conștient. Următorul gând de gratitudine este îndreptat autorităților țărilor străine care au permis realizarea scrutinelor pe teritoriul acestora în pofida provocărilor legate de pandemia COVID-19, precum și funcționarilor electorali din rândul serviciului diplomatic dar și membrilor diasporei, printre care și mulți voluntari care au asigurat buna desfășurare a scrutinului în străinătate și au informat conaționalii despre respectarea normelor sanitare în fiecare țară.
Trecem peste revista presei: Alegerile prezidențiale au menținut Moldova – cap de afiș pe paginile celor mai prestigioase instituții media internaționale: BBC, New York Times, Euronews, Al Jazeera, The Guardian, CNN, Reuters, Agerpress, Unian, Ria, Tass – difuzau materiale despre rezultatele preliminare ale alegerilor din țara noastră.
Citind aceste sinteze mă bucur pentru contribuția echipei noastre de la MAEIE care și-a adus aportul la susținerea eforturilor presei internaționale de a reflecta evenimentele de la Chișinău – în această perioadă pe lângă Biroul de presă al ministerului au fost acreditați 74 de jurnaliști din 16 țări.
Am urmărit activ postările din grupul „Adoptă un vot” – experții MAEIE analizau obiecțiile formulate, dar și propunerile pentru îmbunătățirea procesului de votare în cadrul unor secții din străinătate unde s-au format cozi.
Seara, Europa a fost zguduită de vestea atacului de la Viena...
Mi-a atras atenția o acțiune a Poliției – pe Twitter, polițiștii austrieci au îndemnat populația care avea imagini foto sau video cu atacatorul din centrul orașului istoric să le încarce pe site-ul poliției și să NU-L distribuie pe rețelele sociale! Este o tactică importantă – de a nu promova acțiunile teroriste în spațiul public și de a proteja audiența minoră de la imagini care îi pot afecta emoțional. Consider important să fac această notă în jurnal, în speranța ca această informație să ajungă la cât mai mulți cititori.
Marți
Dimineața. Orele înainte de serviciu sunt potrivite pentru a răspunde la mesajele personale adunate pe email sau în mesageria rețelelor sociale. După 3 ani de post la Tokio în cadrul ambasadei Republicii Moldova în Japonia, dar și cu numeroși membri ai familiei stabiliți pe 3 continente – am învățat să trăiesc cu multiple fusuri orare.
### Vezi și... ### Din cauza amenințărilor teroriste, Franța dublează numărul polițiștilor de frontierăLa serviciu, discutăm cu jurnaliștii care ne-au contactat în legătură cu atacul din Austria. Atunci când numărul de solicitări pe un subiect de actualitate depășește 3 apeluri telefonice pregătesc neîntârziat precizări de presă: 1) Ministrul Oleg Țulea a condamnat vehement acest atac terorist brutal și a transmis din numele Republicii Moldova condoleanțele familiilor îndurerate și recuperare grabnică celor răniți; 2) Ambasada Republicii Moldova la Viena este în contact cu autoritățile competente din Austria pentru a preciza dacă printre victime nu sunt și cetățeni moldoveni. Din informațiile acumulate la moment, nu există cetățeni moldoveni afectați în atac. 3) În caz de necesitate, cetățenii noștri din Austria pot contacta misiunea noastră diplomatică la adresa de email sau să telefoneze pe numărul de urgență pentru situații excepționale al ambasadei. Acest lucru este valabil și în cazul celorlalte misiuni – puteți miza în situații de urgență pe asistența colegilor din ambasade.
Evenimentul zilei: Videoconferința cu ambasadorii moldoveni. Discuția m-a inspirat să formulez titlul comunicatului de presă: MAEIE va continua să facă tot ceea ce este necesar şi legal pentru organizarea conformă a dreptului la vot în străinătate.
Grupul de lucru a discutat în format de videoconferință cu ambasadori despre procesul organizatoric al votului în străinătate. Au fost punctate repere importante: în turul II de scrutin urmează a se lua în calcul: 1) prevenirea aglomerațiilor de persoane; 2) gestionarea mai bună a fluxurilor de alegători; 3) interacțiunea cu autoritățile locale și organele de supraveghere a ordinii publice în ziua alegerilor; 4) eficientizarea procesului de votare prin suplinirea de personal, echipament și rechizite electorale; 5) impactul înăspririi restricțiilor și măsurilor sanitare de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 sau altele care pot avea impact asupra funcționalității secțiilor de votare; dar și 6) alte sugestii pentru a diminua riscurile de contaminare a personalului BESV și al alegatorilor.
În aceste zile, ambasadele au evaluat măsurile suplimentare care pot fi adoptate pentru organizarea cât mai bună și în condiții de siguranță a votului în străinătate, fiind prezentate bunele practici înregistrate în secțiile constituite în Irlanda.
### Vezi și... ### Ce a fost și ce poate fi, prin ochii a doi jurnaliști străiniPersonajul zilei: Ambasadorul Republicii Moldova în Irlanda – Larisa Miculeț – pentru perseverența demonstrată.
Doamna ambasador a asigurat o comunicare eficientă, în primul rând cu cetățenii moldoveni din Irlanda și a obținut în consecință tot respectul și sincere aprecieri pentru munca titanică depusă de echipa sa, dar și pentru organizarea inedită în 36 de ore a unui proces de vot exemplar.
Miercuri
Evenimentul zilei: A 70-a aniversare de la semnarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Dimineața la prima oră înregistrăm cu ministrul Oleg Țulea un mesaj video la acest subiect. Colegii-experți din minister au nuanțat un aspect important pe text: „Grație sistemului european de protecție a drepturilor omului, sunt asigurate nu doar drepturile individuale ale persoanei, dar are loc și fortificarea democrației în Europa. Fiind un instrument de stabilire a standardelor, în mod firesc, Convenția a influențat semnificativ perfecționarea legislației Republicii Moldova, determinând adoptarea unui șir de legi care astăzi asigură dreptul la viață, libertatea de expresie, conștiință și religie, libertatea de asociere, interzicerea torturii, a relelor tratamente.”
Recomand tuturor celor interesați de această temă să urmărească actualizările publice ale Reprezentanței Permanente a Republicii Moldova la Consiliul Europei. În general, vă invit să urmăriți activitatea diplomației moldovene pe Facebook – este o metodă simplă de vedea rezultatele concrete înregistrate de fiecare ambasadă.
La amiază, un prieten mi-a transmis o captură de ecran de la o postare pe un canal Telegram anonim. O fotografie preluată de pe site-ul MAEIE cu un comentariu tendențios adresat protagoniștilor. În ultimele luni am dezvoltat imunitate la astfel de postări.
Totodată, concluzionez: Dezinformarea este o provocare reală, în special pentru că o informație verificabil falsă sau înșelătoare este creată intenționat, prezentată și distribuită în scopul înșelării premeditate a publicului. Aceasta poate avea consecințe asupra societății și democrației noastre, pentru că în baza acestor informații neverificate unele persoane pot fi influențate să ia anumite decizii.
Dezinformarea este o provocare reală...
Mi-aș dori mult ca în societatea noastră să discutăm mai detailat acest subiect și să identificăm modalități de a îmbunătăți sisteme de detectare și analiză a dezinformării dar și creșterea gradului de conștientizare al populației cu privire la dezinformare.
Pentru mine am decis următorul algoritm: 1) Abținerea de la angajarea în comunicare cu toate sursele anonime și care nu pot fi identificate; 2) raportarea unor astfel de conturi.
Angajarea în comunicarea cu autorii anonimi și care răspândesc informațiile neverificate și înșelătoare încurajează răspândirea conținuturilor malițioase. Vreau să rup acest lanț vicios prin neparticipare, un îndemn pe care îl fac cu încredere tuturor.
Joi
Dimineața lansăm comunicatul de presă al MAEIE prin care condamnăm vehement actele de vandalism care au avut loc recent în Cimitirul Evreiesc din Chișinău. Este un incident regretabil și inadmisibil, iar distrugerea monumentelor funerare reprezintă un atac barbar nu doar la memoria evreilor din Moldova, dar și o provocare la adresa întregii societăți. Trebuie să recunosc că am fost marcat de acest episod. Îmi doresc ca în țara noastră să cultivăm valori care să dezvolte o cultură a toleranței.
Personajul zilei: Vasile Bumacov
După amiază am fost la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, o instituție de cultură la care revin cu plăcere de fiecare dată. Recomand tuturor să urmărească agenda evenimentelor acestei instituții – sunt activități de calitate și subiecte de actualitate. De această dată am participat la invitația ambasadorului Vasile Bumacov la lansarea cărții „Blat to Billions”, în traducere „De la blat la furt de miliarde” – o lucrare pe 533 de pagini în care autorul descrie multe întâmplări din viața petrecută în perioada sovietică şi cea care a urmat. Conținutul acestei cărți este unul informativ, în special pentru generația noastră, generația Independenței, cei care ne-am trăit toată viața conștientă în Republica Moldova.
Evenimentul zilei: Rechizitoriul electoral a fost expediat în siguranță cele 139 de secții de votare peste hotare. CEC a decis să majoreze tirajul buletinelor de vot pentru unele secții de votare din afara țării, dar și completarea birourilor electorale cu noi funcționari. Totodată, după o evaluare a logisticii electorale, secțiile de votare care au înregistrat un număr mare de votanți în primul tur, vor fi dotate suplimentar cu urne și cabine de vot.
CEC a decis să majoreze tirajul buletinelor de vot pentru unele secții de votare din afara țării. Seara am putut revedea colegii de la Direcția afaceri consulare de la care în această perioadă am deprins cea mai importantă lecție – stoicismul și gândirea limpede, cumpătată și bine organizată în situații de criză. Confirmat: Rechizitoriul electoral a fost organizat și expediat în siguranță în cadrul celor 139 de secții de votare peste hotare.
CEC a decis să majoreze tirajul buletinelor de vot pentru unele secții de votare din afara țării...
Important: Pentru o mai bună organizare a votării și asigurarea accesului pentru alegători, unele secții de votare își vor schimba adresa, iar deciziile luate în acest sens vor fi aduse la cunoștința publicului de către Comisia Electorală Centrală, MAEIE și misiunile diplomatice.
Vineri
Evenimentul zilei: Delegația Republicii Moldova participă la Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) dedicată consolidării cooperării în Europa de Sud-Est în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19.
Aceste reuniuni sunt importante pentru a consolida dialogul și a stabili priorități de viitor. Iar în spatele comunicatelor de presă și a fotografiilor protocolare ale oficialilor sunt ore de muncă temeinică și temerară a experților din minister și ambasade. Fiecare cuvânt reflectat în cadrul comunicării publice este efortul intelectual al unor profesioniști.
După amiază, o dată la două săptămâni, vineri, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale aprobă lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova, în situația stării de urgență publică prin COVID-19, și care intră în vigoare din ziua de luni. Lista valabilă din săptămâna viitoare include 66 de țări.
În cadrul echipei de comunicatori la minister am dezvoltat hashtagul #MAEIExplică și tradițional, vineri, ministerul informează despre actualizarea alertelor de călătorie pentru toate statele unde avem ambasadă. Pentru acuratețea informațiilor prezentate, tabelul de raportare pentru fiecare țară a fost uniformizat pentru a descrie următoarele aspecte: Stare de urgență, Restricții de intrare, Categoriile exceptate, Prevederi privind tranzitul, Măsuri pe plan intern, Alte informații utile și surse oficiale de documentare. Această informație poate fi accesată și pe site-ul ministerului pe www.mfa.gov.md, banner: Alerte de călătorie COVID-19.
În contextul turului doi al alegerilor președintelui Republicii Moldova care vor avea loc la 15 noiembrie 2020 încurajez conaționalii noștri să urmărească sistematic paginile oficiale web și Facebook a ambasadelor noastre din țările de reședință pentru a fi informați despre condițiile de votare în fiecare stat în funcție de situația epidemiologică.