Problema datoriei la gaze a regiunii transnistrene poate fi rezolvată numai politic (Vadim Ceban/ Moldovagaz)

Piața agroalimentară, Tiraspol, 8 noembrie 2021

Problema datoriei regiunii transnistrene la gaze față de Rusia va fi reglementată politic, în cadrul negocierilor din Comisia interguvernamentală mixtă moldo-rusă, care se reunește luna aceasta, a declarat directorul Moldovagaz, Vadim Ceba, citat de IPN.

„Ceea ce ține de datoria nemijlocită a „Тираспольтрансгаз-Приднестровье” și care se atribuie regiunii transnistrene, această întrebare va fi discutată la etapa de organizare a ședinței Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ruse și, respectiv, în carul discuțiilor și semnării acordului interguvernamental în care urmează a fi reglementată inclusiv datoria respectivă”, a spus Vadim Ceban.

### Vezi și... ### Vladimir Socor (analist): contractul cu Gazprom este „unul nefericit, dar inevitabil”

Șeful de la „Moldovagaz” a precizat că protocolul Comisiei interguvernamentale va fi publicat și acolo va fi prezentat mecanismul achitării datoriei malului stâng al Nistrului. „Șapte miliarde de dolari este o sumă serioasă. Fără o soluție politică, această problemă nu va putea fi rezolvată”, a adăugat Vadim Ceban.

### Vezi și... ### Igor Grosu: Nu avem niciun angajament politic în cadrul contractului cu Gazprom | VIDEO