Negociatorul-șef pentru Brexit al Marii Britanii, David Frost, a spus vineri că încă este posibil să se ajungă la un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, chiar dacă nu mai este mult timp, iar divergențe mari rămân. „Este târziu, dar încă este posibil un acord, și voi continua să negociez până ce va deveni limpede că nu sunt șanse”, a scris Frost pe Twitter, după ce omologul său european, Michel Barnier, a spus că va merge din nou la Londra, la negocieri.
Principalele obstacole în calea acordului care ar trebui să intre în vigoare peste cam 5 săptămâni sunt legate în prezent de accesul vaselor de pescuit din UE în apele teritoriale britanice. Potrivit Reuters, ultima ofertă a Bruxelles-ului este ca europenii să înapoieze Marii Britanii 15-18% din valoarea cotelor de pește capturate de ei în apele britanice.