La câteva zile după Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), instituția prezidențială a explicat, într-un răspuns oferit Europei Libere, de ce șefa statului a participat la ședința formațiunii pe care a condus-o anterior.
Purtătoarea de cuvânt a președintei, Irina Gotișan, a spus că Maia Sandu a fost invitată de PAS și că a împărtășit la ședință „punctul său de vedere cu privire la prioritățile guvernării în acest an”.
Participarea președintei Maia Sandu la ședința de duminică, 26 februarie, a Consiliului Politic Național al partidului aflat la guvernare a stârnit critici din partea unor reprezentanți ai opoziției, care au spus că participarea șefei statului la o reuniune de partid „contravine normelor constituționale și legale”.
„Președintele R. Moldova este șeful statului și garantul suveranității, dar nu șeful PAS-ului și garantul protecției celor din partid. Președintele a fost ales pentru a fi pentru fiecare cetățean nu doar pentru cei din PAS”, se arată într-un comunicat emis de Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM).
O hotărâre a Curții Constituționale de acum 6 ani explică faptul că „președintele Republicii Moldova nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate promova sub nicio formă interesele unui partid politic”.
Maia Sandu a renunțat la calitatea de membru de partid și de președinte al PAS în decembrie 2020, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie. „Conform legislației în vigoare, președintele țării nu poate fi membru de partid”, anunțase atunci PAS.