Republica Moldova nu are în prezent o lege care ar stabili foarte clar în ce condiţii tratamentul neglijent al medicului de pe urma căruia are de suferit un pacient reprezintă un caz de malpraxis. Pentru că nu există legislaţie în domeniu nimeni nu ştie câte astfel de cazuri au loc anual, constată experţii Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, pe scurt IDOM. După mai multe discuţii cu medici şi avocaţi, IDOM a întocmit un raport în care caută soluţii pentru a depăşi această situaţie.
Your browser doesn’t support HTML5
De ce este necesară o lege a malpraxisului
Dicționarul definește cuvântul „malpraxis” ca fiind un „tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient şi care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice şi psihice”. În spatele acestei noţiuni se ascund, însă, sute poate chiar mii de destine mutilate, spune președintele Institutului pentru Drepturile Omului Vanu Jereghi.
Despre malpraxis în Republica Moldova se vorbește cu jumătate de gură sau chiar deloc, continuă apărătorul drepturilor omului, iar puţinii pacienți care au curajul să se adreseze în instanțe așteaptă ani de zile să li se facă dreptate. Deseori însă procurorii pur şi simplu nu știu cum să examineze un caz de malpraxis, constată Vanu Jereghi:
Când vine un expert internațional şi aduce o probă şi o prezentăm în instanță, judecătorul sau cei implicați în procesul justiției, îmi spun că acesta nu este un document pentru că nu este înregistrat la Ministerul Justiției
„Judecătorul în ultimă instanță este un arbitru: pune pe cântar probele aduse de o parte sau alta şi atunci când procurorul sau ofițerul de urmărire penală nu are legislație care l-ar ajuta în privința întrebărilor pe care să le pună expertului medico-legal ca să înțeleagă dacă este vinovăție sau nu, judecătorul cu atât mai mult. Mai avem o prevedere în legislația națională care spune că dacă expertul nu este autorizat la Ministerul Justiției, informațiile aduse de el pot fi sau nu pot fi luate în calcul, acest aspect rămâne la discreția instanței. Şi atunci când vine un expert internațional şi aduce o probă şi o prezentăm în instanță, judecătorul sau cei implicați în procesul justiției, îmi spun că acesta nu este un document pentru că nu este înregistrat la Ministerul Justiției.”
Lucrătorii medicali cu care au stat de vorbă experții IDOM promovează ideea elaborării unei legi a malpraxisului, insistând ca norma să prevadă nu doar responsabilitatea medicului, ci şi obligativitatea unei asigurări de malpraxis.
De exemplu, se poate crea un fond din care pacienții care demonstrează că au avut de suferit de pe urma neglijenței medicilor vor putea fi despăgubiți, explică Rodica Grama, conferențiar în cadrul Școlii de management în sănătate publică din capitală:
„Astăzi, cu regret, instituțiile medicale publice nu pot să-şi permită achitarea acelor prejudicii fiindcă bugetele publice au niște linii foarte stricte de finanțare şi atunci când pacientul ajunge nemulțumit acuzând un medic sau instituția de un malpraxis suntem în situația că nu poate fi asigurat acest drept pacientului pentru că nu există instrumente legale de a-l face. Aceste asigurări ar trebui să aibă o logică în structurarea lor fiindcă în lume acestea vin ca procent, ca cotă din salariile lucrătorilor medicali care nu sunt admiși să lucreze până nu au această asigurare, atât şi din bugetele instituțiilor medicale.”
O asigurare de malpraxis, în opinia Rodicăi Grama, ar absolvi medici de responsabilitatea de a plăti cu libertatea pentru o greșeală, pe de altă parte, ar oferi şi pacienților posibilitatea de a fi despăgubiți. Ţările din Uniunea Europeană abordează diferit problema malpraxisului.
În Germania, de exemplu, există un Centru de mediere care analizează plângerile pacienților până ca acestea să ajungă în instanță şi stabilesc despăgubirile pentru victime. Centrul primește anual peste 600 de mii de plângeri şi doar 40 de mii dintre acestea constituie cazuri de malpraxis spune Arcadie Stratan, care a analizat legislația mai multor state europene:
În Suedia, de exemplu, în panelul de contestare stau doi reprezentanți ai pacientului, doi reprezentanți ai instituției şi un reprezentant al Guvernului, fiind juriști şi medici
„Un plus foarte mare este că sunt renumiți prin independenţa lor. Deci, în Centrele de mediere din Germania foarte des lucrează medici şi juriști voluntar, ei nu sunt remunerați. În Suedia, de exemplu, în panelul de contestare stau doi reprezentanți ai pacientului, doi reprezentanți ai instituției şi un reprezentant al Guvernului, fiind juriști şi medici. Ar fi posibil din mai multe modele la nivel internațional să alegem şi noi un model, dar, iarăși, într-un dialog constructiv şi asta ar trebui văzut cu ochi buni de corpul medical.”
Experții Institutului pentru Drepturile Omului spun că concluziile pe care le-au întocmit au ajuns deja pe masa funcționarilor de la Ministerele Justiţiei şi Sănătății. Cu toții ar trebui să fie interesați ca o lege a malpraxisului să fie adoptată, cred apărătorii drepturilor omului, şi asta pentru că nimeni nu este protejat de o greșeală cu urmări fatale.