Cristian Diaconescu: „Este evident un foarte mare deficit de încredere din partea societăţii, pe de-o parte, în legătura cu clasa politică, pe de alta parte - nemulțumiri acumulate succesiv s-au concretizat în scepticismul societăţii în legătura cu capacitatea formațiunilor politice de a oferi un proiect care să fie unul de substanţă, care să fie unul pro-european, pro-occidental, și să nu fie unul mincinos.
Demonstrațiile de protest reprezintă, practic, afirmarea unui sentiment de frustrare, în primul rând față de clasa politică care conduce România, și în al doilea rând față de funcţionarea statului prin reguli și principii fundamentale.
De aceea, protestatarii susţin instituţiile judiciare – poate o noutate în ceea ce priveşte tematizarea unor proteste – de aceea, ei susţin întărirea sistemului legislaţiei penale, funcţionarea independentă și cât se poate de categorică a instituţiilor care intră în zona urmăririi penale.
Sunt elemente poate neîntâlnite în alte zone europene, dar, iată, pentru români, pentru societate, acestea reprezintă valori. Valori pe care ei le consideră încălcate, și le considera încălcate în favoarea unei minorități atunci când discută de lupta anticorupţie și de lupta pentru independența sistemului judiciar.”
Europa Liberă: Dar, totuşi, cine ar putea să iasă în față, să canalizeze și să focalizeze acest val de nemulțumire care tine de mai mult de un an și jumătate?
Cristian Diaconescu: „Românii care susțin aceste proteste, cum spuneți, de aproape doi ani, sunt ferm convinși că o anume personalitate, o anume individualitate ar putea în cea mai mare măsură să le reprezinte interesele și să le împlinească așteptările.
Europa Liberă: Exista o asemenea personalitate?
Cristian Diaconescu: „Nu, nu există în acest moment. Neîncrederea față de clasa politică este atât de profundă încât orice organizare și agregare de partid reprezintă automat un factor de suspiciune. Și „reușesc”, cu ghilimelele de rigoare, respectivele formațiuni să confirme de cele mai multe ori acest tip de nemulțumire, ceea e este o mare problemă. Pentru că, evident, aceste manifestări de protest se desfășoară cât se poate de democratic, natural, normal, într-un stat civilizat, dar finalitatea lor, în egală măsura, trebuie să fie una democratică. Și această frustrare se regăsește pana la urmă în creșterea stării de tensiune din interiorul societăţii româneşti.”