„Dar în ce țară trăiesc? De ce atîta ură? Ce am ratat noi în educația copiilor Republicii pentru a ajunge aici?” – ne scria duminică, într-un mesaj trimis mai multor prieteni ai săi, Jacques Marsick, strănepotul profesorului de vioară al lui George Enescu, anunțîndu-ne că va participa la marile demonstrații împotriva antisemitismului, desfășurate în Franța în cursul serii de ieri.
Your browser doesn’t support HTML5
De la cazul Finkielkraut la proiectul „Viitorul Memoriei: Rezistența”
Întrebarea lui Jacques Marsick se regăsea atît pe rețelele de socializare cît și într-un articol publicat luni în versiunea franceză a publicației Slate, intitulat „Îl iubesc pe Alain Finkielkraut pentru paradoxurile peste care nu va putea trece”. Claude Askolovitch se întreabă: „Dacă Finkielkraut demonstrează «ceea ce Republica [franceză] permite fiecăruia», atunci ce dovedesc agresorii săi? Aceste brute arată că Republica a eșuat în educarea poporului său și nu a împiedicat nici ura, nici prostia. [...] Dacă Republica se mîndrește cu meritosul Finkielkraut, ea este în aceeași măsură responsabilă de murdăriile și suferințele criticilor săi...”
Alain Finkielkraut despre Mișcarea „Vestele galbene”
Incidentul care a declanșat această serie de întrebări – ce vizează nu numai Franța, dar și țările din răsăritul Europei, inclusiv România și Moldova – s-a produs la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd, în cursul unei demonstrații a „vestelor galbene” la Paris, un grup de manifestanți ce îl zărise pe filozoful Alain Finkielkraut, membru al Academiei franceze, l-a agresat cu insulte violente, rar pronunțate în public de la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial. „Evreu puturos”, „Cară-te, sionist de rahat”, „întoarce-te la Tel Aviv”, „Franța este a noastră! Nenorocit de rasist, tu ești un dușman și vei muri. O să ajungi în infern”.
Incidentul și insultele vestelor galbene filmate
Un soi de violență, reacționa ulterior cunoscutul om de litere francez, „tipică pentru un pogrom” și dacă în spatele unora din insulte a fost identificat un francez convertit la Islamul de tendință salafistă, celelalte au fost strigate de simpli demonstranți, fără altă istorie.
Portretul lui Simone Veil acoperit cu zvastici
Că Franța trece printr-un moment de criză acută a valorilor democratice, o demonstrează cu prisosință evenimentele asociate cu episodul insultării lui Finkielkraut, zvasticile desenate pe portrete publice ale cunoscutei militante Simone Veil, inscripțiile pe geamurile unor magazine evreiești, sau, cu o zi în urmă, cele 96 de morminte profanate cu zvastici și inscripții neo-naziste într-un cimitir evreiesc din Alsacia.
Morminte profanate într-un cimitir evreiesc din Alsacia
Viitorul Memoriei: Rezistența
Întîmplarea face să fii primit chiar zilele acestea o publicație tipărită în România, intitulată Viitorul Memoriei: Rezistența, și a cărei meniri ar fi, potrivit redactoarei ei, Olga Ștefan, să însoțească „expozițiile Viitorul Memoriei, platformă transnațională pentru amintirea Holocaustului prin artă și mediile de informare”. Proiectul educativ-mediatic, al cărui inițiator și curator este Olga Ștefan, - născută la București, emigrată cu familia de la vîrsta de opt ani la Chicago și stabilită astăzi la Zürich, „ziaristă de artă și cercetătoare independentă”, cum se prezintă ea – s-a derulat începînd din 2017 la București, Oradea, Cluj și Iași, iar în R. Moldova la Chișinău.
Un proiect și un volum catalog deosebit de meritorii prin scopul lor declarat - „o confruntare vizuală cu „temele repetate periodic al tragediei din trecut și reverberațiilor ei în prezent” - o ilustrare a „migrației și memoriei, concepte fluide echivalente, în ultimă instanță, cu identitatea și casa – spune Olga Ștefan – „Viitorul Memoriei [este] modalitatea noastră de a lupta împotriva uitării, iar cele incluse în proiect, [sînt] istoriile noastre”.
Familia Ursu la Soroca în 1933 cu Babu Ursu copil (Foto: Vol. Viitorul Memoriei)
Dintr-o familie deja intrată în istoria contemporană a României, cea a lui Gheorghe Ursu, Olga Ștefan își revizitează firesc și originile moldovene, din Soroca, ale străbunicilor ei. Ocazie de a reînvia pe scena expozițiilor ei, amintirile de tinerețe ale artistului și scenografului cernăuțean Benno Friedel, de a face împreună cu cercetătoarea Maria Axenti un „Tur ghidat prin ghetto-ul Chișinăului”, de a evoca grație lui Ion Duminică, „Holocaustul ignorat” al romilor basarabeni deportați și exterminați în Transnitria (1942-1944) și pe cel al lui Vasile și Margareta Ursu, de la Soroca, părinții lui Gheorghe Ursu, despre care scrie într-o carte de istorie a medicinei basarabene istoricul Nicolae Bulat.
Benno Friedel, din seria „Amintiri din copilărie” (Foto: Vol. Viitorul Memoriei)
Viitorul memoriei este, altfel, nu numai un util și admirabil proiect îmbinînd istoria și arta, ce deschide numeroase pîrtii de cercetare și actualizare a contribuției lumii românești la arta contemporană universală, și care, poate, ar merita un mai amplu spațiu editorial și punere în valoare.