De luni, 22 noiembrie, Austria intră în carantină națională (lockdown) timp de 3 săptămâni, iar în Grecia se impun noi restricții severe împotriva celor nevaccinați.
Măsuri drastice sanitare, care-i vizează în special pe cei nevaccinați intră în vigoare și în Cehia și Slovacia.
Cehia a înregistrat sâmbătă, 20 noiembrie, 14.402 de noi infecții cu COVID-19, cel mai mare număr pentru o zi de weekend. Rata incidenței se ridică acum la aproape 1 mie la suta de mii de locuitori.
În weekend, relatează postul de radio public, erau cozi la centrele de vaccinare, din cauza restricțiilor ce intră luni în vigoare, și care-i vizează mai ales pe cei nevaccinați.
Germania, pe de altă parte, a impus în majoritatea landurilor regula G2 sau G2+, ceea ce înseamnă că numai persoanele vaccinate sau imune natural, care au și un test Covid negativ, mai pot merge la restaurante sau cafenele sau participa la activități publice, mai ales în interior.