Din data de 29 noiembrie începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid în R. Moldova doar pentru anumite categorii de persoane, precum cadrele medicale, angajaţii din educaţie şi sistemul social, oamenii în etate sau pacienţi cu boli cronice.
Autorităţile din sănătate spun că în ciuda evoluţiilor epidemiologice pozitive, se pregătesc de noul val care ar fi inevitabil, ţinând cont de evoluţiile regionale şi rata joasă de imunizare.
Rata de vaccinare cu schema completă este sub 30%, față de o medie în Uniunea Europeană învecinată de aproape 70%.
### Vezi și... ### A treia doză de vaccin. Autoritățile se pregătesc de un nou val al pandemieiPentru a treia doză, numită şi booster, se vor folosi vaccinuri Pfizer cumpărate de autorităţi, precum şi vaccinuri primite donaţie, inclusiv prin intermediul Platformei Covax. De exemplu, săptămâna viitoare va fi livrat primul lot de 50 de mii de doze de Moderna. Atât Pfizer, cât şi Moderna se folosesc şi la vaccinarea copiilor care a început săptămâna trecută în cazul minorilor de la 12 ani. La fel în următoarele zile ar urma să fie încheiat un contract de achiziţie a preparatului Sputnik V din Rusia, a anunţat secretara de stat de la Ministerul Sănătăţii, Svetlana Nicolaescu.
Miercuri, în R. Moldova se înregistrau alte 860 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 dar numai 35 de decese legate de Covid.