50 de medici și pacienți din secția de pneumologie a unui spital de la Tiraspol, suspecți de Covid-19

Spitalul clinic de la Tiraspol

Peste 50 de pacienți și medici din secția de pneumologie a spitalului clinic de la Tiraspol sunt suspecți de a fi contractat Covid-19, după ce unul dintre pacienții internați în secție a fost confirmat cu noul virus. Întreaga secție a fost transferată la spitalul de boli infecțioase din Slobozia, iar analizele pacienților au fost trimise la Chişinău pentru diagnosticare. Conducerea spitalului de la Tiraspol a fost concediată de liderul transnistrean Vadim Krasnoselski.

Krasnoselski a declarat în cadrul unei ședințe că tot spitalul clinic de la Tiraspol, cea mai mare instituție medicală din regiune, ar putea fi sub amenințare, având în vedere că medicii din secția de pneumologie au contactat și colegii lor din alte secții. Krasnoselski a declarat că situația a fost posibilă din cauza iresponsabilității medicilor. „Controalele au arătat că medicii nu folosesc echipamentele de protecție care le-au fost puse la dispoziție și mizează în continuare pe noroc”, a spus Krasnoselski.

În acest moment în regiunea transnistreană sunt confirmate 18 cazuri de coronavirus, cifră anunțată încă de duminică, iar trei dintre pacienți au făcut pneumonie. Tiraspolul nu are propriile teste și trimite probele biologice la Chişinău pentru confirmarea diagnosticului.

La Tiraspol, șeful Statului major pentru combaterea epidemiei, Ruslan Mova, a anunțat că luni la laboratorul de la Chişinău au fost trimise 120 de probe din toată Republica Moldova, dintre care 95 – din regiunea transnistreană, cele mai multe fiind de la pacienții din secția de pneumologie de la Tiraspol. „Sperăm că medicii din acestă secție au respectat toate normele și au făcut dezinfecția necesară și astfel testele vor fi negative. Deși speranțe în acest sens sunt puține”, a spus Ruslan Mova.